Misterele porţilor energetice din Retezat, Sarmizegetusa Regia şi Prislop

Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
Sarmizegetusa Regia, Mănăstirea Prislop şi Masivul Retezat oferă un motiv în plus pentru a fi printre cele mai căutate atracţii turistice din România. Se spune că în templele vechii capitale a Daciei, la mormântul părintelui Arsenie Boca şi pe munte, în anumite locuri, poate fi simţită energia pozitivă intensă. Iar unii dintre călătorii care au ajuns în aceste zone vorbesc despre câmpuri energetice şi chiar despre porţi spre alte lumi spirituale.

La mănăstirea Prislop, ajung săptămânal zeci de mii de oameni, iar mulţi dintre cei care vin să se roage la mormântul părintelui Arsenie Boca susţin că locul este încărcat de energie pozitivă şi că aici pot simţi prezenţele divine. Atât de mare este intensitatea ei, spun unii dintre pelerini, încât aşezământul din Ţara Haţegului este privit ca un loc al alinării durerilor, al „rugăciunilor care ajung mai repede la Cer” şi chiar unul unde s-au petrecut miracole.

 Locul unor întâmplări paranormale

 „O energie pozitivă, momente de linişte şi uşurare luăm cu noi acasă, de acolo, de la mormânt, din acest loc plin de magnetism”, povesteşte Anca Vlad, una dintre vizitatoarele mănăstirii, potrivit revistei religioase Porunca Iubirii. „Am îngenunchiat şi cu lacrimi în ochi, i-am spus părintelui că am ajuns. Sfântul mi-a răspuns imediat printr-o linişte şi o bucurie, care mi-au cuprins întreaga fiinţă şi care m-au introdus profund în rugăciune, ridicându-mi sufletul la înălţimi măreţe. În acest timp preţios în care simţeam că sunt numai eu cu el, la un moment dat am simţit că ceva mă trage din acea magie. Am constatat că spatele îmi era îngheţat şi paltonul meu era ud leoarcă. Mi-am dat seama că ploua. Repede am închis ochii şi am spus părintelui: ”Te rog să opreşti ploaia că nu vreau sa plec, aşa de bine este lângă tine...”. După câteva minute ploaia a încetat, bucurându-mă nespus că mai pot sta acolo, hrănindu-mă cu atâta pace...”, relatează femeia venită în pelerinaj.



 O altă mărturie despre intensitatea trăirilor sufleteşti de la Prislop aparţine preotului David Stoica. „O copilă de patru ani, cu familia, venise la mormântul de la Prislop al părintelui Arsenie. Nu putea merge pe picioruşe. Era paralizată total. Stăteau cu toţii îngenunchiaţi în jurul mormântului cu frunţile lipite de pământ. Se rugau fierbinte, toţi, cu ochii închişi. Şi deodată văd copilaşul cum se ridică dintre ei, în picioare. Stătea aşa, cumva speriată, nevenindu-i să creadă că este adevărat. Pe urmă a început să sară într-un picior de parcă voia să se dezmorţească. Pe urmă a făcut câţiva paşi”, afirma părintele David, în cartea „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.

 Numărul relatărilor despre fenomenele ciudate petrecute la Prislop a crescut în ultimii ani şi a transformat mănăstirea într-unul dintre cele mai căutate locuri de pelerinaj.

 Locurile stranii din Retezat 

O mulţime de poveşti despre întâmplări ciudate circulă despre Masivul Retezat. Legendele Retezatului vorbesc despre apariţii misterioase ale unor OZN-uri, pe munte, despre ceaţa densă care ascunde vârfurile sale, ivită din senin la anumite ore ale zilei, despre piramidele celeste care ar reprezenta puncte cu mare încărcătură energetică. Potrivit unei relatări a salvamontistului George Resiga, în luna august a anului 1991, în timp ce se afla pe munte împreună cu un grup de turişti, a văzut pe un versant al Retezatului mai multe sfere luminoase, despre care a presupus că sunt OZN-uri. 

Întâmplarea s-a petrecut într-o seară, în apropiere de refugiul Pietrele. Dansul luminilor de pe cer a durat aproape jumătate de oră, relata salvamontistul, pentru ca apoi ele să dispară într-o ceaţă densă. Nu departe de acel loc, la două săptămâni după întâmplarea fantastică, un avion s-a prăbuşit inexplicabil, iar nouă oameni au murit în accidentul aviatic. 



Vibraţii ciudate 

O altă de relatare este prezentată de mai multe publicaţii specializate în ezoterism şi numeşte un vârf al Retezatului drept Piramida Nordică, loc ce ascunde vibraţii intense. „Ceea ce se poate sesiza acum este înalta vibraţie care îl răzbate şi care vine din interiorul muntelui, dar bineînţeles că nu oricui îi este dat să poate simţi şi sesiza aceasta. Cei care sunt pregătiţi să perceapă vibraţii înalte sunt invitaţi să urce muntele, să poposească pe platforma aflată pe ceea ce ar trebui să fie vârful lui şi vor simţi vibraţiile. Undele vibraţionale sunt mai puternice atunci când ceasurile indică orele 3.00 şi orele 15.00.

 Trebuie să se ştie că pe teritoriul României nu există un loc asemănător, cu o vibraţie atât de înaltă, ca Muntele Retezat, fiindcă, de fapt, acesta nu este un munte ci o construcţie acoperită de pământ, construcţie din timpuri foarte vechi, încât cei care au ştiut aceasta au dispărut de mult timp. Ceea ce nu se vede cu ochiul fizic este viaţa din interiorul muntelui”, se arată pe unul dintre blogurile dedicate ezoterismului. 

 Piramidele misterioase din Retezat

 Cei care urcă pe traseul Poiana Pelegii - Lacul Bucura întâlnesc în faţa lor, înainte de a ajunge la Lacul Bucura, o culme în formă de piramidă. Lacul glaciar aflat la peste 2.000 de metri altitudine, precedă un alt vârf cu formă asemănătoare. Amatorii de paranormal consideră că acest loc este încărcat de energii. Unii afirmă că lacul ar fi baza unei piramide energetice, formată din vârfurile a trei munţi care înconjoară lacul şi că aici s-ar produce  fenomene paranormale, deoarece se formează un câmp magnetic. Pasionaţii de ezoterism asociază muntele cu un centru energetic.

 Alte mărturii despre energiile ciudate resimţite celor care au ajuns în Masivul Retezat – Godeanu vin din partea unor călători care susţineau că în timpul nopţilor petrecute pe munte au traversat „stări ciudate de resuscitare, nesomn, apăsare, senzaţia premanenta că ar fi urmăriţi, explozii neobişnuite de lumină şi energie, izvorâte din interiorul muntelui”, potrivit mărturiilor publicate pe site-ul muntelui Gugu, din Masivul Retezat – Godeanu. Pe site-urile dedicate fenomenelor paranormale o mulţime de articole prezintă piramidele Retezatului ca fiind locuri construite de oameni sau de forţe necunoscute în urmă cu aproape 10.000 de ani. 

Misterele templelor de la Sarmizegetusa Regia

 Sarmizegetusa Regia este cel mai căutat loc al amatorilor de meditaţii, chiar dacă în ultimii trei ani, de când monumentul istoric a fost preluat în administrare de Consiliul Judeţean Hunedoara, regulamentul de vizitare interzice orice manifestări care ar putea aduce atingere celorlalţi turişti. Înainte de aceasta, în Sarmizegetusa Regia o mulţime de grupuri practicau Reiki, meditaţii, invocări, yoga, dar şi diverse alte ritualuri în vechea incintă sacră a oraşului antic. Fostele temple ale Sarmizegetusei Regia sunt considerate locuri de mare încărcătură energetică, iar soarele de andezit a ajuns să fie considerat o poartă către alte lumi spirituale. În anii trecuţi, când cetatea era „a nimănui”, pentru că doar câţiva localnici mai aveau grijă de ea, fără a fi păzită, misterioasa construcţie circulară era locul pe care vizitatorii se aşezau pentru „a se încărca de energie”. 



 „În complexul de la Sarmizegetusa, cel mai încărcat loc din punctul de vedere al rezonanţei cu Shambala este chiar «Soarele de andezit» sau discul solar. În zonă se remarcă o încărcare vitală cu totul şi cu totul excepţională, evidenţiată şi de dimensiunea mult peste medie a arborilor şi a vegetaţiei din jurul sanctuarului dacic. Acesta este un loc extraordinar pentru a realiza proiecţii în timp, mai ales dacă nu avem idei preconcepute în ceea ce priveşte tradiţia spirituală dacică“, se arăta pe site-ul yogaesoteric.net. Publicaţie prezinta mărturiile unor practicanţi ai meditaţiei.

 „Am simţit foarte clar că deasupra discului de piatră era un tub ascendent luminos pe care eu l-am perceput atunci precum o poartă care se deschide. Şi acolo, în interiorul acelui tub, erau valabile cu totul alt fel de legi ale timpului şi ale spaţiului, totul era complet diferit de tot ceea ce ştiam sau am simţit eu vreodată. Mi se părea atunci evident faptul că pot să ajung oricând doresc, imediat, în Shambala, mi se părea că pot întinde mâna şi să ating acea lume, că pot vorbi cu fiinţele care trăiesc acolo. Mă simţeam invincibil şi nemuritor, una cu pământul şi cu stelele”, relata Horia.

 „De câte ori ajung la sanctuarul de la Sarmisegetuza am sentimentul că aş vrea să rămân acolo pentru totdeauna şi că aş putea rămâne mereu acolo, căci acolo este tot ceea ce îmi doresc. Ceea ce simt mai ales este o nevoie organică de-a dreptul covârşitoare de a atinge discul solar, de a mă lipi de el, de a mă întinde de exemplu pe acest disc. Atunci am certitudinea că sunt pe de o parte în deplină siguranţă şi pe de altă parte că sunt conectată la un fel de baterie vitală care mă încarcă cu forţa vieţii”, scrie Andreia (26 ani), potrivit yogaesoteric.net. 

Vechi loc al jertfelor 

Soarele de andezit, din apropierea marelui sanctuar, a fost în Antichitate, un loc unde strămoţii noştri aduceau ofrande zeilor, potrivit istoricilor. ”Datorită formei sale, acest pavaj circular de aproape şapte metri în diametru, aşezat pe o temelie de blocuri calcaroase, îşi merită pe deplin numele de „soare de piatră” care i-a fost dat. El servea ca altar de jertfă; sub el se află un bloc cioplit în formă de lighean, care dă în canalul de scurgere: pe aici curgea apa folosită la ceremonii sau chiar sângele jertfelor. Dacă rostul „soarelui de piatră” a fost lămurit, enigmatică rămâne menirea unui coridor nu prea lung acoperit cu lespezi de calcar, aflat în apropiere. 

Presupunerea cea mai plauzibilă este că el a servit ca „depozit” de ofrande”, scria istoricul Hadrian Daicoviciu. 

Sânzienele, cea mai populară sărbătoare la Sarmizegetusa 

De Sânziene, cetăţile dacice primesc cel mai mare aflux de turişti, iar mulţi consideră că în această perioadă Sarmizegetusa Regia devine „locul în care cerurile se deschid”, iar timpul şi grijile dispar. „În urmă cu cinci ani, conduceam o fabrică cu 300 de angajaţi. Aveam o activitate stresantă, fiind responsabilă de atâţia oameni. În acea vreme, de Solstiţiu, am luat pe moment decizia să vin la Sarmizegetusa. Am plecat dimineaţa din Bucureşti şi am ajuns la cetate seara, după ora 17:00. Am stat până pe la ora două noaptea în cetate şi am trăit o experienţă greu de descris în cuvinte. Am reuşit într-o perioadă de oboseală şi tracasare să mă readun în centrul meu, meditând într-un loc sacru cum este templul de la Sarmizegetusa şi în care fără să îmi dau seama au trecut şapte – opt ore fără să mă plicitisesc, am reuşit să privesc un asfinţit, să simt că sunt una cu munţii şi am avut sentimentul că dacă ridic mâna ating stelele. A doua zi am mers la Mănăstirea Prislop şi am auzit oamenii vorbind şi chiar pe măicuţe că în această perioadă cerurile sunt deschise, iar dorinţele oamenilor sunt mult mai uşor auzite. Nu contează dacă e doar o legendă. Eu ştiu că de atunci, în fiecare vară în această perioadă vin la cetăţile dacice”, relata, anul trecut, Iuliana Chiriac, o turistă venită la Sarmizegetusa Regia.


Share on Google Plus

About Omae Bazooka

0 comentarii: