Dumitru Prunariu, primul - si singurul - cosmonaut roman

Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
Era 14 mai 1981. La cosmodromul Baikonur toată echipa încerca să-şi ascundă emoţiile. Locotenentul major ing. Dumitru Prunariu era cu colegul rus Leonid Popov la bordul navei Soiuz-40 şi aştepta să pornească în aventura vieţii. Racheta care avea să-i ducă pe orbită a decolat la ora 20, 16 minute şi 38 de secunde, ora Bucureştiului. La 30 de ani de la zbor, Dumitru Prunariu, cel de-al 103-lea pământean în Cosmos, vorbeşte despre clipele dificile prin care a trecut înainte să ajungă pe orbită, despre cadoul pe care l-a dus în spaţiu, dar şi despre felul în care familia i-a acceptat pasiunea.

"Cred că cel mai greu moment a fost nu acolo sus, ci poate cu o zi înainte de a pleca în Cosmos, pentru că atunci ai în sfârşit timp să te gândeşti la ce va urma în viitorul foarte apropiat. Eşti convins că tehnica te ajută, că este fiabilă, că o stăpâneşti foarte bine. Dar în acelaşi timp există şi un sentiment uman de reţinere. Şi totuşi, dacă se va întâmpla ceva? Până acum, aproape 5% din cei care au zburat în misiuni cosmice au plecat dintre cei vii din cauza unor probleme tehnice", spune Dumitru Prunariu. În cele câteva ore libere pe care le-a avut în ziua de dinaintea zborului a făcut în minte tot felul de scenarii. Ştia că exista riscul să nu se mai întoarcă. Orice deşeu cosmic sau meteorit putea lovi oricând nava şi se putea trezi plutind în spaţiu, fără nicio şansă.

"Cu toate acestea, dorinţa de a zbura a fost mult mai mare. Dorinţa de a vedea Pământul din afara atmosferei terestre", povesteşte el. Pentru zbor, muncise intens 3 ani în Orăşelul Stelar de lângă Moscova, iar dintre toţi candidaţii din programul Intercosmos era singurul care luase calificative maxime la toate examenele.

Coniacul românesc, vedetă în Cosmos

În ziua de 14 mai, totul s-a petrecut repede. N-a fost timp de gânduri negre şi nici de momente de cumpănă. Pregătirile s-au făcut cu rigurozitate. Nu era loc pentru greşeli. Dumitru Prunariu a urcat la bordul Soiuz-40 împreună cu colonelul sovietic Leonid Popov, care petrecuse cu un an în urmă 186 de zile în spaţiu. "În momentul în care m-am văzut instalat în nava cosmică, parcă s-a coborât în jurul meu un con de energie protectoare, care îmi transmitea parcă încredere că totul se va desfăşura cu bine până voi reveni pe Pământ", îşi aminteşte cosmonautul român.

Lansarea a fost un succes. Dumitru Prunariu devenea al 103-lea pământean care ajungea în spaţiu, iar România a 11-a ţară din lume care trimite un cosmonaut propriu. După numai 9 minute de la decolare, cei doi se aflau deja la 220 km înălţime deasupra Pământului şi la 3.000 km de punctul de lansare. În ziua următoare, Prunariu şi Popov au făcut manevre orbitale de corectare şi ridicare a orbitei şi manevrele de cuplare cu staţia orbitală Saliut-6, care îi găzduia pe cosmonauţii sovietici Vladimir Kovalionok şi Victor Savinîh.

"Călătoria în spaţiu a fost fascinantă. Prin unicitatea ei, prin mediul în care se trăieşte în spaţiul cosmic, caracterizat de imponderabilitate, de spaţii restrânse, desigur şi de radiaţii, dar pe acestea nu le simţi pe pielea ta atunci. Acestea se simt mai târziu, după ce te întorci", spune Dumitru Prunariu. Nu s-a dus în spaţiu cu mâna goală. Deşi oficial băutura era interzisă în misiunile spaţiale, tradiţia impunea cinstirea echipajului staţiei orbitale. Iar coniacul românesc dus de Prunariu a fost apreciat. Românul a mai ascuns în costum o legătură de ceapă verde, trimisă de Nina Kovalionok pentru soţul său.

Primul şi unicul cosmonaut român a petrecut în spaţiu 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute, timp în care s-a rotit de 125 ori în jurul planetei. Echipajul lui Saliut-6 era în interior, cât de cât protejat, însă în exteriorul laboratorului temperatura varia între - 150 şi + 150 grade. N-a fost un zbor de agrement, ci unul ştiinţific, în care cei patru cosmonauţi au făcut experimente în mare parte gândite de specialişti români. Cercetările au atins domenii ca astrofizica, tehologiile spaţiale, medicina, biologia şi psihologia. Rezultatele obţinute de echipa lui Prunariu au ajuns să fie utilizate la pregătirea viitoarelor zboruri.

Ce i-a spus soţia la întoarcere

Scenariile negre la care se gândise cosmonautul român erau pe punctul să se împlinească la revenirea pe Pământ. Aterizarea s-a făcut cu mari emoţii. Paraşuta s-a deschis cu 4 secunde mai târziu decât era programat. Capsula lui Prunariu a atins Pământul la 225 km de oraşul Djezkazgan din Kazahstan. S-a bucurat când a auzit din nou vorbindu-se româneşte. Pe staţia orbitală comunicarea directă cu cei de acasă nu se realiza, atunci.

"Eram însurat de 6 ani şi aveam şi doi copii. Să ştiţi că n-am o nevastă care să mă fi ţinut sub papuc atât de tare încât să nu mă lase să zbor în Cosmos. Este şi ea la bază inginer de aviaţie, aşa cum sunt şi eu, şi nu a fost niciodată împotrivă să zbor în spaţiul cosmic. Abia după ce am zburat, deşi permanent m-a susţinut din plin, mi-a declarat: "ştii, mă bucur că ai zburat, dar mi-aş fi dorit foarte mult să nu fi zburat, să ai o viaţă normală, aşezată, de om obişnuit, să stai cu familia acasă, să te ocupi de noi toţi", mărturiseşte Dumitru Prunariu. Viaţa de cosmonaut i-a oferit satisfacţii unice, dar l-a ţinut departe de cei dragi. "Eşti privat de multe clipe alături de cei dragi, de familie, de momente din viaţa copiilor care cresc, cresc repede", spune el.



Statul român i-a dat, drept răsplată, echivalentul a trei salarii

După acest zbor, Dumitru Prunariu a fost decorat cu cele mai înalte ordine ale României şi ale URSS. Din punct de vedere material însă, cosmonautul nu era sub o stea norocoasă. Pentru meritul de a fi primul român care a ajuns în spaţiu, statul i-a dat atunci echivalentul a 3 salarii şi a fost înaintat la gradul de căpitan cu un an înainte de termen. Se spune că autorităţile s-au temut să nu fie refuzate de Ceauşescu, dacă ar face o propunere mai consistentă. De altfel, nici actuala conducere a ţării nu s-a lăsat mai prejos şi i-a tăiat iniţial pensia cu 70%. Apoi, după ce presa a luat atitudine, a revenit la calcule rezonabile.

Bancul cu Prunariu, Ceauşescu şi legea gravitaţiei

Despre perioada Ceauşescu, Dumitru Prunariu îşi aminteşte un banc care l-ar fi pus faţă în faţă cu fostul dictator. "Vizitam multe judeţe pe atunci şi eram primit de secretarii de partid, care erau foarte obedienţi politic. Cu toate acestea, un banc făcea furori şi, cu toate restricţiile, şi cei din sud, şi cei din nord, şi din vest, şi din estul ţării mi-l şopteau la ureche. Se spune că, după ce m-am întors din Cosmos, la întâlnirea oficială cu Ceauşescu, acesta, după ce a vizionat câteva imagini cu mine în imponderabilitate, m-a întrebat: "Tovarăşul Prunariu, voiai să imiţi pe cineva că tot dădeai din mâini?". Se ştia că Ceauşescu gesticula mult când îşi ţinea nesfârşitele prelegeri. Eu zic: "Tovarăşul, ştiţi, era imponderabilitate acolo şi nici asupra mâinilor mele nu acţionează legea gravitaţiei". Ceauşescu a băgat la cap, a tăcut din gură şi seara, acasă, la culcare, o întreabă pe soţie, care era şefa celei mai puternice structuri de cercetare din ţară: "Mă, Eleno, când am dat eu legea aia a gravitaţiei?", ştiindu-se faptul că Ceauşescu dădea foarte multe legi în perioada aceea. Ea îi răspunde: "Nu ştiu, Nicule, că tu eşti cu legile, eu cu ştiinţa"".

Ce a făcut Prunariu după ce s-a întors din Cosmos

Dumitru Prunariu nu e genul de om care să stea degeaba. După ce a revenit din spaţiu, s-a implicat în multe comitete internaţionale ale cosmonauţilor, a fost ambasador în Federaţia Rusă şi profesor universitar. "Până în 1989 am predat Elemente de teoria zborului spaţial şi am pregătit cu studenţii de la Facultatea de Inginerie Aerospaţială proiecte în domeniul mecanicii vehiculelor aeriene şi al rachetelor", spune el.

După Revoluţie, activitatea lui s-a schimbat. În 1990 a fost numit şeful Aviaţiei Civile, funcţie pe care a ocupat-o timp de un an şi jumătate. În aceeaşi perioadă, a propus şi înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Române, însă ideea a fost pusă în practică mai târziu. "Deşi nu eram angajatul ei, am contribuit de la început la formarea Agenţiei Spaţiale Române. În 1998 am fost solicitat de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării să mă transfer de la armată la acest minister şi să ocup poziţia de preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române. Am încheiat, în 2000, primul acord între Guvernul României şi NASA, care era foarte reticentă la colaborări cu Estul Europei. I-am convins că în cel puţin două domenii de activitate putem semna acorduri concrete de colaborare. Unul dintre ele continuă şi acum cu succes, telemedicina", povesteşte cosmonautul. În 2004 renunţă la funcţia de la Agenţia Spaţială Română şi acceptă să plece în Federaţia Rusă, ca ambasador al României.

"Cunoscând limba, învăţând-o pentru zborul cosmic, cunoscându-i pe ruşi, 3 ani am trăit acolo, le-am învăţat psihologia, comportamentul, modul de abordare, modul de gândire. Era un avantaj mare pentru minister să aibă o persoană cu o astfel de percepţie a spaţiului rusesc. În afară de aceasta, aveam titlul de erou al URSS dat pentru îndeplinirea cu succes a zborului cosmic, iar acesta avea o greutate foarte mare", explică Prunariu. În această perioadă a continuat şi activităţile care l-au consacrat, iar anul trecut a fost ales preşedinte al Comitetului ONU pentru Explorarea Spaţiului Extraatmosferic. Spune că "este o onoare pentru România în primul rând". Prezideaza la Viena, sesiuni pe probleme legate de utilizarea spatiului cosmic şi reuşeşte să obţină consensul a 70 de state.

Nepoţii lui Prunariu se pregătesc să cucerească spaţiul

În familia cosmonautului, toată lumea are o pasiune pentru zbor. Nepotul său Andrei, care face 4 ani în curând, se gândeşte să îi calce pe urme. "Are o escadrilă întreagă de avioane acasă. Tatăl lui este pilot şi i-a adus de peste tot din lume de unde a zburat avioane de toate felurile. Cunoaşte deja toate figurile acrobatice, tot ce se poate face cu un avion. Să nu mai pun faptul că a şi zburat cu câteva feluri de avioane. Nepoata mea cea mare, Arina, care este în clasa I, tocmai a făcut 7 ani, a zburat pentru prima dată cu un planor la 2 ani şi jumătate. Primul lucru care a impresionat-o a fost cât de mici se vedeau vacile din aparatul de zbor. Nepoţica cea mai mică, Ana, încă nu ştie ce este aviaţia. Va împlini abia 2 ani. Dar sunt convins că va cunoaşte suficiente lucruri despre cosmonauţi şi despre aviaţie", povesteşte Dumitru Prunariu.

S-ar duce oricând înapoi pe orbită, unde speră să ajungă şi nepoţii lui, eventual cu ajutorul turismului spaţial, în care îşi pune mari speranţe. "Toţi recunosc că este atât de impresionant, încât oricând s-ar mai întoarce în spaţiul cosmic, dacă nu pentru munca propriu-zisă, pentru experimentele ştiintifice, cel puţin pentru a admira frumuseţile planetei natale de la înălţimi cosmice", spune el.

adevarul.ro