O fabrică de sticlă, în care lucrau câteva sute de specialişti din Bohemia, dar şi altele, de var, de ciment, de caşvacal, de postav şi şampanie au făcut din Azuga cea mai industrializată localitate din ţară, la începutul secolului XX. În 1924, absolut toţi locuitorii lucrau în fabrici.
Influenţa Casei Regale asupra dezvoltării Văii Prahovei s-a resimţit nu doar la Sinaia, prin ridicarea Castelului Peleş şi o impulsionare fără precent a turismului în staţiune, ci şi în localităţile din jur. În cazul micuţei comune Azuga, până în jurul anului 1700 o imensă pustietate, lipsită total de populaţie, şi chiar şi astăzi cel mai mic din Prahova, influenţa regalităţii a însemnat o dezvoltare fără precedent a industriei.
Aşezarea strategică a localităţii, la trecerea prin munţi dintre Muntenia şi Ardeal, a fost un factor decisiv. În anul 1884, potrivit monografiei oraşului, Predeal, Azuga, Buşteni şi Poiana Ţapului s-au dezlipit de Sinaia, de care depindeau administrativ, pentru a forma împreună o nouă comună sub numele de Predeal, care se întindea până la apa Peleşului.
În calitate de proprietar al moşiei, în 1889, regele Carol I pune la dispoziţia locuitorilor din Azuga un teren pentru Primărie, iar aceasta se mută de la Predeal la Azuga, mutând centrul de greutate în micuţa localitate. Primele încercări de industrializare a localităţii încep, însă, cu mult înainte de aceste permutări administrative.
În 1830, un anume Aslan din Rucăr deschide în micul cătun prima fabrică din localitate
. Fabrica de sticlă era o întreprindere serioasă pentru care proprietarul a muncit doi ani numai la montare. Aslan a adus sticlari din Bohemia, Cehia, le-a construit 30 de barăci pentru locuit şi a produs sticlă suflată, sticlă colorată şi geamuri. Îşi plătea materia primă, nisip de siliciu sau lut, cu sare de Telega. Istoria consemnează însă un faliment rapid al fabricii sau o investiţie abandonată.
Din motive rămase necunoscute, Aslan a închis în scurt timp fabrica, iar aceasta s-a ruinat.
Fabrici de salam, var, ciment, cherestea
Ideea este continuată în 1879 de industriaşul S. Grunfeld. Acesta construieşte o nouă fabrică unde lucrau 250 de oameni, în marea lor majoritate meşteri din Bohemia, ale cărei produse erau foarte căutate pe pieţele româneşti. Consolidarea prezenţei regale în Azuga, după 1881, se transformă într-un boom industrial. În 1882, Matei Mocanu înfiinţează o Fabrică de Caşcaval. Caşcavalul se fabrica în lunile mai şi iunie, iar de la Sfântul Petru până la Sfânta Maria Mare se făcea brânză, apoi, până la plecarea oilor în munţi, se făcea lapte de putină sau lapte gros.
A urmat Fabrica de Var hidraulic, înfiinţată în 1885, pe Muntele Urechea, pe proprietatea familiei Blebea, de către francezul Leboeuf. După doi ani a trecut în posesia firmei Taranget şi Renard, iar în anul 1893 în cea a firmei Renard & Co. Varul era de o calitate bună, obţinând medalia de argint la Expoziţia Universală de la Paris din 1889.
Fabrica de Ciment a inginerului Erler a fost înfiinţată în anul 1885, pe moşia Sorica. În 1888, inginerul Erler a înfiinţat pe Valea Seacă o nouă instalaţie similară, iar în 1892, a construit la Piatra Arsă un cuptor pentru var alb. Instalaţiile erau foarte moderne şi produceau un ciment alb, de calitate superioară.
Fabrica de Postav, înfiinţată în anul 1887 de firma Rheim, Scheeser & Co, se afla pe un platou frumos de pe Muntele Sorica, umbrit de o pădure deasă cu arbori înalţi. Tot în 1887, Carol Scheeser a construit Fabrica de salam, care funcţiona regulat cu cinci maşini speciale şi producea salam şi tot felul de afumate şi cârnăţărie .
Fabrica de Cherestea de la Malul Ursului (1888) înfiinţată de Schender, producea la acea vreme 3000 mc cherestea de brad şi molid pentru construcţii. Pentru exploatarea pădurilor din Munţii Susaiului, Ritivoiu şi Fata Găvanei, Fraţii Carol şi Samuel Schiel din Buşteni, înfiinţaseră la poalele Susaiului dinspre Ritivoiu, lângă Valea Azugii, o fabrică de cherestea şi chibrituri sub conducerea inginerului Ganzert. Toţi locuitorii din Azuga lucrau în fabrici în 1924
Au urmat, în anul 1892, Fabrica de Şampanie, în 1908 Fabrica de Şamotă, Fabrica de Bere, care s-a construit între anii 1898- 1900, de către firma Grundt, Rădulescu & Co. Industriaşul Peter Schesser l-a convins pe maestrul berar Grundt, care în acea vreme fabrica în Braşov cea mai bună bere, să vină la Azuga pentru a participa la înfiinţarea unei fabrici de bere. Intensa activitate industrială din ultimii 20 de ani ai secolului al XIX-lea şi primii ani ai secolului XX face ca, într-un chestionar completat de către Primărie în anul 1924 „referior la Comuna Azuga“ să se arate că în localitate nu sunt înregistraţi muncitori agricoli. Ocupaţia tuturor locuitorilor era aceea de muncitori în fabrici.
Funcţionarea fabricilor a însemnat amenajarea de spaţii industriale dar şi civile, destinate birourilor şi locuinţelor directorilor şi muncitorilor. Întreaga localitate s-a dezvoltat exploziv, fiind susţinută de investiţiile industriale, potrivit monografiei oraşului.
Testul timpului l-au trecut doar fabricile de bere şi şampanie. Fabrica de bere Azuga a fost devastată în Primul Război Mondial, dar este refăcută rapid, astfel că, în 1927, ocupă locul al treilea între fabricile de bere din ţară, iar proprietarii fac investiţii într-o nouă instalaţie de fierbere şi pivniţe noi de fermentare şi depozitare.
Berea de la Azuga era produsă după metoda fermentării naturale, de 70 de zile, şi cu apă de munte din zonă, captată din trei izvoare din staţiune. În 1989, Azuga producea aproape 400.000 de hectolitri de bere anual, dar, la distanţă de aproape 20 de ani, în 2008, fabrica era aproape falimentară şi doar cu producţie locală.
Marca Azuga a fost cumpărată de producătorul american SABMiller (adică Ursus Breweries, numele subsidiarei din România), dar la scurt timp după achiziţie, activitatea fabricii din Azuga a fost oprită definitiv, iar producerea berii a fost mutată la Braşov.
De peste 120 de ani funcţionează la Azuga şi Fabrica de Şampanie, în fapt Cramele Rhein &Cie Azuga. Aici încă se mai produce vin spumant după metoda tradiţională, champenoise, neîntrerupt, din 1892. În prezent, cu doar 4.400 de locuitori, oraşul Azuga este cel mai mic din Prahova. Profilul industrial al localităţii a devenit istorie, luându-i locul o altă caracteristică, cea turistică.
În 1924, Azuga primea şi statutul aparte de „staţiune climaterică de prim rang“ şi localitate „de villegiatură“. Acum, este căutată în special de iubitorii sporturilor de iarnă, pentru cele 7 pârtii de schi, cu o lungime totală de 7 kilometri.