ga('require', 'GTM-5C4NZ98'); Mihail Sadoveanu, un scriitor de geniu dar un caracter infect. - Descoperă România Misterioasă , Mihail Sadoveanu, un scriitor de geniu dar un caracter infect. - Descoperă România Misterioasă


Mihail Sadoveanu, un scriitor de geniu dar un caracter infect.


Nu cred să existe în istoria literaturii române un clasic mai oportunist ca Mihail Sadoveanu ! Marele scriitor a reuşit să adune, pe lângă o avere uriaşă, un munte de gesturi linguşitoare, volume ruşinoase, opere dezonorante. Dar ce a însemnat cuvântul „onoare” pentru omul Sadoveanu ? Semnificaţiile lui au fost total străine, dacă nu chiar duşmănoase caracterului său. Când vine vorba de onoare, demnitate sau verticalitate, numele Sadoveanu nu are ce căuta în proximitatea acestor cuvinte. Nu poţi folosi respectivele adjective în caracterizarea lui ca OM. Şi e păcat, mare păcat, că un maestru al literaturii române, un clasic a cărui operă se studiază de la cele mai fragede vârste şi-a zdrelit genunchii doar pentru a parveni…

Ce i-a lipsit acestui scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician ? Cum poate-i justifica cineva servilul comportament  faţă de potentaţii vremii, indiferent de regim ? Avariţie, frica de anonimat, goana perpetuă după funcţii ? De la înălţimea operei sale, cea reală, adevărată, scrisă în anii interbelici, putea scruta liniştit orizonturile roşii. Cine ar fi îndrăznit să-l atingă şi c-o floare măcar ? Mai ales că era foarte cunoscut în afara graniţelor şi mason. Cât au fost bolşevicii de criminali, aveau şi ei limite. Dar la Sadoveanu era cu totul altceva, oportunismul în varianta cea mai josnică şi fetidă îi curgea prin toate arterele. Nu pot să mă pronunţ dacă mai avea şi sânge…

De ce afirm toate acestea ? Pentru că Sadoveanu a avut aceeaşi coloană vertebrală şi înainte de 1944. Caracterul său din plastilină, s-a lipit întotdeauna de realitatea politică existentă. Iată cu ce se delecta „marele” caracter prin anii ’20 în timpul unei vizite prin Olanda:

„7 iulie 1927 – O zi din viaţa lui Mihail Sadoveanu:
Este la Bagatelle, restaurant scump din Amsterdam. Primul fel e compus din vreo treizeci de feluri de mezeluri, pescării, ouă, sălăţi, jambon, aspic, migdale prăjite etc. Apoi o supă groasă cu cremă, ouă şi ciuperci. Urmează homar cu maioneză, asparges cu sos flamand, îngheţată cu fructe, căpşune şi caise. O cafea filtru, un coniac de la 1850…”

Era de notorietate, încă din acele vremuri, faptul că Sadoveanu umbla rar sau deloc la buzunar. Cu el la masă erau constant 4-5 guri dar lumea l-a văzut rar umblând la portofel. Cel mai bine l-a imortalizat Pastorel Teodoreanu. Sadoveanu era dator cu nişte bani lui Pastorel, au trecut câteva luni fără nicio mişcare din partea lui. Aşa că Păstorel îi compune următorul catren:

„De ţi-ai face testamentul,
Tu să nu-mi laşi mii de franci!
Naşule, să-mi laşi obrazul,
Ca să-mi fac din el bocanci!”

Relaţia sa cu regele Carol II este presărată de un lung şir de scrieri linguşitoare, dedicaţii şi chiar poezii dezgustătoare. Câteva exemple:

„tot ce e durere, grijă şi speranţă în noi se află înmiit în fiinţa Sa. Destinul său a fost să ne cuprindă în întregime – trecut, prezent şi viitor –, să valorifice şi să apere o moştenire primejduită(…)Apariţia sa, din cer, pe aripi repezi, întăreşte şi întregeşte elementul mistic”. 1938

sau

“Bucură Doamne, de puterea Ta pe Regele nostru
Cu biruinţele Tale înveseleşte-l
Doniţa buzelor Tale nu i-o respinge
Strălucire peste el revarsă”. 1940

Mai mult, „democratul” capitalist, îşi exprimă ideile liberale în „Vittel Journal” 1937  când se afla la cură, în renumita staţiune franceză:

– Care e politica dominantă a României?
– Politica ţării mele se orientează spre liberalism şi democraţie. 
– Şi comunismul?
– Comunismul nu a prins rădăcini niciodată într-o populaţie ţărănească în proporţie de 80 la sută, individualistă şi care are un puternic instinct de proprietate.

Pe la 1941 Mihail Sadoveanu încă îşi permitea să creadă în Puterea Divină şi în plină „dictatură” Antonesciană vroia să traducă Biblia. Nu-l interesa deloc materialismul dialectic:
„ Socot că, dacă am avea posibilităţi şi mijloace, datoria noastră ar fi să săvârşim tălmăcirea întregii Biblii. Ar fi una din puţinele transpuneri din original într-o limbă modernă şi prima în româneşte. Punctul de vedere literar eu îl socotesc pentru mine capital; opera ar avea importanţă şi din alte puncte de vedere. Mă socot, în cariera mea, ajuns într-un stadiu când îmi pot lua asemenea răspundere. Din colaborarea noastră la Psalmi, m-am încredinţat că la dumneata găsesc o pregătire de primul rang. Puterile noastre unite ar putea duce la bun sfârşit un lucru folositor semenilor noştri şi plăcut lui Dumnezeu, sporind în acelaşi timp tezaurul literar al ţării.”

Şi în activitatea politică, caracterul său de oportunist feroce nu l-a trădat… la începutul activităţii sale, Sadoveanu a făcut parte din Partidul Poporului, apoi l-a urmat pe Constantin Argetoianu când acesta şi-a fondat propriul partid, timp în care fost numit preşedinte al Senatului. După instalarea dictaturii lui Carol al II-lea, scriitorul s-a numărat printre cei mai fideli monarhiei. Din iunie 1939, s-a numărat printre senatorii numiţi de rege în Parlament.

După 23 august 1944 scriitorul are subit o revelaţie într-o noapte cu lună plină. Se făcea că Dumnezeu era înlocuit cu Stalin, Biblia cu Manifestul Partidului Comunist iar Lumina venea de la Răsărit.  Venirea comuniştilor la putere i-a trezit nebănuite sentimente de afecţiune pentru bolşevism, devenind un fervent susţinător al regimului. În acestă perioadă, Mihail Sadoveanu ocupă funcţia de preşedinte al Adunării Deputaţilor şi se numără printre cei cinci membri ai Prezidiului provizoriu al Republicii Populare Române, care a preluat conducerea statului după abdicarea regelui Mihai I.

În campania pentru alegerile trucate din 1946, candidatul pro-comunist de Bucureşti M. Sadoveanu declara: „Faptul că poporul suferă crunt de secetă, de lipsuri fiziologice şi de boli sociale, toate aceste lucruri trebuie puse în seama celor care în atâţia zeci de ani nu au facut nimic pentru ridicarea acestui popor.” Câtă ipocrizie inunda obrajii marelui scriitor. Dar el nu trecuse prin acei „zeci de ani” ? Ce facuse pentru ridicarea poporului din înaltele funcţii obţinute prin servilism ?



Scrierile lui Mihail Sadoveanu după anul 1945 sunt influenţate de noul stăpân pe care simte nevoia să-l elogieze. Cel care scrisese „Pagini basarabene” îi aducea acum, prosternându-se, elogii lui Stalin, cotropitorul Basarabiei. El, care se hrănise cu marea literatură europeană, încerca să ne înveţe că viitorul e al „socialismului biruitor”! Reprezentativ pentru această perioadă este romanul “ Mitrea Cocor” şi discursul său din faimoasa conferinta „Lumina vine de la Rasarit“, în care asemuia, nici mai mult nici mai puţin, constituţia lui Stalin cu o „Evanghelie a lumii noi ce se pregăteşte şi mai ales a lumii întârziate din care facem şi noi parte“.

Felul în care a schimbat taberele în martie 1946, fidelitatea faţă de regimul comunist şi „marele prieten” de la răsărit, ca si votul pronunţat în favoarea condamnării la moarte a camaradului de luptă politica şi bunului său prieten, Lucreţiu Pătrăţcanu, poziţia faţă de Carol al II-lea sau prezidarea şedinţei Adunării Deputaţilor care a hotarat scoaterea în afara legii a Partidului Naţional Ţărănesc, sunt tot atâtea dovezi ale lipsei de scrupule de care a dat dovadă Sadoveanu. Doar pentru apărarea propriului interes.

Pe 1 Martie 1945 s-a interzis apariţia ziarului liberal, Viitorul. În aceeaşi zi lumea intelectuală rămâne stupefiată de discursul lui Mihail Sadoveanu ţinut la ARLUS. După ce fusese apropiatul asociaţiei româno-germane şi după 23 August 1944 căuta o ocazie să fuga în apus, a fost întors din drum de un prieten care i-a spus că este posibilă reeadaptarea. Sadoveanu a început-o pe 23.11.1944 în Jurnalul de dimineaţă „reamintindu-şi”:  „Nu am avut şi nu am nici o clipă vreo îndoială asupra declaraţiilor care s-au făcut şi care repetă că marii noştrii vecini nu se vor amesteca în treburile noastre interne…”, iar pe 1 Martie a găsit momentul să dea lovitura perorând despre lumina care vine de la răsărit, obţinând biletul gratuit de a vizita URSS-ul, unde „coboara cu emoţie într-o lume nouă” şi trece cu admiraţie pe lângă Kremlin „unde se alege dreptatea popoarelor înfrăţite…”

Într-un articol publicat la 25 octombrie 1949, Mihail Sadoveanu scria: „«Casa Scânteii» va fi o mare realizare a Republicii noastre Populare. Înălţarea ei are un înţeles care nu poate scăpa nimănui. Poporul nostru merge cu grabă şi cu nerăbdare pe drumul nou ce i se deschide. Peisagiul vechi se schimbă ca într-o minune: oamenii incuriei, robiei şi amărăciunii trecutului dispar. Apar cetăţenii noi, însetaţi de libertate, cultură şi progres”.

Într-o disperată încercare de a-şi justifica pupincurismul faţă de criminalul regim comunist, Sadoveanu ne oferă o penibilă declaraţie : „Daca nu scriam „Lumina vine de la Rasarit”, daca nu eram cu ei, opera mea era interzisă 20 de ani, ca şi a lui Nicolae Iorga, Octavian Goga şi a celorlalţi”. De avere şi funcţii nu spune nimic. Dar hai să presupunem că ar ar fi avut dreptate, atunci cum rămâne cu jenantele elogii interbelice ? Ce primejdii îl pândeau atunci ?

Citeste in ROMANIA MISTERIOASA : 

Brancusi si-a donat operele Romaniei. Incredibil, comunistii, in frunte cu Sadoveanu, au refuzat.


Prin pervertirea la comunism, devine preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, deţinând cea mai mare funcţie pe care a obţinut-o vreun scriitor roman vreodată în perioada regimului comunist ! Printre ultimele sale creaţii se află şi romanul istoric “Nicoară Potcoavă”, din 1952, un fel de „Neamul Şoimăreştilor” adaptat realităţilor comuniste… La împlinirea vârstei de 75 de ani, primeşte titlul de “Erou al Muncii Socialiste”. Mai este recompensat cu Premiul Internaţional pentru Pace în anul 1951 şi cu importantul Premiu Lenin în anul 1961. Îşi păstrează deasemenea fabuloasa avere, acceptând rolul de mascotă al regimului comunist, în care se lăfăie până la moartea sa din 19.10.1961.

Închei tot cu o „zicere” de-a lui Păstorel, care era finul lui Sadoveanu şi nu-i putea suporta caracterul:

„Naşu` sfătuit de-un rus
Întoarse curu` la Apus
Şi arătă Apusului
Care-i faţa rusului…”

istoriaincomoda.wordpress.com
Share on Google Plus

About Omae Bazooka

Magazin Cultural Ştiinţific

Magazin Cultural Ştiinţific