ga('require', 'GTM-5C4NZ98'); Domnitori uitati : Nicoara Potcoava - Descoperă România Misterioasă , Domnitori uitati : Nicoara Potcoava - Descoperă România Misterioasă


Domnitori uitati : Nicoara Potcoava


Nicoară Potcoavă a ocupat tronul Moldovei o foarte scurtă perioadă de timp. Începută în noiembrie 1577, domnia sa a fost curmată la sfârșitul aceluiași an. Nicoară Potcoavă (numit și Ioan Potcoavă, Ivan Serpeaha ori Ivan Pidkova) era fratele lui Ioan Vodă cel Cumplit, însă doar după mamă.

Isprăvile sale de luptător au fost atât de îndrăznețe încât au rămas în memoria colectivă multă vreme după ce viața sa s-a încheiat. La botez i s-a pus numele de Garabet, mama sa fiind armeancă. Al doilea nume, cel românesc, a fost Nicoară. Ioan i s-a spus ca domnitor. Nicoară se bucura de o deosebită stimă printre cazaci, în fruntea cărora a săvârșit numeroase fapte de vitejie, în luptele cu turcii. Potcoavă beneficia de considerație și printre nobilii polonezi.

O imagine cu Ioan Vodă cel Cumplit îl reprezintă pe acesta în timp ce manevra singur, în toiul luptei, un tun masiv, pe care ostașii săi nu-l putuseră urni. Și fratele său Nicoară avea o forță colosală, demnă de legendarul Hercule. Cu toate metodele de antrenament moderne, cu greu ai putea găsi, chiar și la vestitele competiții unde-și măsoară forța cei mai puternici oameni ai lumii, un colos capabil să frângă fierul călit în căușul palmei, așa cum o făcea el.

De altfel, porecla Potcoavă sau Pidkova de acolo i se trăgea. Cronicarii îl prezintă ca pe un individ căruia forța brațelor îi permitea să schimbe pe dată forma unei potcoave sau chiar s-o frângă în două. Pe lângă forța fizică, cei doi frați au mai avut ceva în comun: moartea violentă.

Nicoară Potcoavă a fost chemat să ocupe tronul moldovean de către boieri, care doreau să se debaraseze de domnitorul Petru Șchiopul. Necazurile lui Nicoară Potcoavă aveau să pornească de la faptul că turcii nu l-au vrut niciodată ca domn al Moldovei.

Cu privire la sfârșitul său există două versiuni. Prima că l-ar fi ucis turcii în întâia zi a anului 1578 iar a doua că a fost executat într-o piață publică din Liov, la începutul verii aceluiași an. Se pare că a doua variantă este cea reală.

Curajul și faptele de arme ale lui Nicoară Potcoavă, precum și demnitatea și calmul său în fața călăului care avea să-l decapiteze, au făcut ca după moartea sa să-i fie dedicate cântece și să fie pomenit în povestirile vitejești. Mai ales la vecini, în Ucraina! Lupta sa constituie subiectul ultimului roman istoric pe care avea să-l scrie Sadoveanu. În Ucraina, i-a fost dedicat poemul „Ivan Pidkova”, compus de către Taras Shevchenko.

La sfârșitul verii lui 1577 s-a petrecut întâia sa tentativă de ocupare a tronului. Putem aprecia curajul său după numărul mic de combatanți pe care se baza în această primejdioasă întreprindere. Dispunea de circa 300 de ostași. E cazul, aici, să ne amintim de efectivele de zeci de mii de oșteni pe care le mobiliza Ștefan cel Mare în luptele cu turcii.



În ciuda susținerii de care se bucura din partea poporului și a boierimii, ca urmare a activității sale de luptător pentru creștinătate, această primă încercare a lui Nicoară de-a obține puterea în stat n-avea să fie încununată de succes.

Boierii moldavi erau, însă, teribil de nemulțumiți de domnitorul Petru Șchiopul, care le sporise birurile. Îl tot solicitau pe Nicoară, cu insistență, să vină să ia în primire locul pe care-l ocupase odinioară Ioan Vodă cel Cumplit, fratele său.

La sfârșitul aceleiași toamne, Nicoară Potcoavă s-a pus în fruntea unei mici oștiri (totuși dublă față de data trecută), reușind să obțină biruința. Petru Șchiopul, doritorul de biruri mari, a dat bir cu fugiții. Dar țara n-a putut să se bucure de domnia lui Nicoară. Pentru că Petru Șchiopul a revenit, în plină iarnă, cu o armată compusă din turci și din munteni. Deși oastea lui Nicoară a obținut izbânda, victoria n-a fost cu folos iar, peste doar câteva zile, el a trebuit să se retragă de pe tron. Asupră-i venea urgia!

Sultanul nu-l admitea ca domnitor. O altă oaste, mai puternică, era trimisă către Moldova. Forțelor turcești și muntene urmau să li se adauge și cele ale principelui transilvan. Ninsorile strașnice nu i-au mai îngăduit domnitorului pribeag să ajungă la prietenii cazaci.

Până la urmă a ajuns în Polonia, acolo unde-i fusese făgăduită o oarecare protecție. Una iluzorie, pentru că regele polon voia să îi intre-n grații sultanului Murad III sau, cel puțin, nu voia să și-l facă adversar. „Lupta contra păgânilor” trecuse într-un plan îndepărtat…

Fostul voievod trebuia să piară, la cererea Sultanului. La rândul său, Petru Șchiopul, care-și luase tronul îndărăt, insista să fie ucis cât mai repede. Cum spuneam, Nicoară era stimat printre aristocrații poloni. Dar nimeni nu i-a putut îmbuna destinul, fiind capturat și aruncat în temniță. Nimeni n-a putut împiedica condamnarea sa la moarte. Era voința regelui. Urma să-i fie tăiat capul în fața cetățenilor din Liov.

Puternicul rege polon, doritor de pace și „bună înțelegere” cu otomanii, n-a vrut să fie de față la uciderea condamnatului, care s-a petrecut în public, în centrul orașului Liov, ordinea fiind asigurată de numeroși ostași. Astăzi, acolo unde s-a petrecut oribila și nedreapta execuție se află un monument ce reprezintă chipul dârz al fostului domnitor.

Demn, cu mâinile dezlegate, condamnatul a venit înaintea gâdelui. Apoi s-a dat citire hotărârii de condamnare. Cu sânge rece și fără tremur în glas, eroul și-a declarat nevinovăția și a rostit câteva cuvinte despre lupta sa dusă contra dușmanilor creștinătății. Apoi călăul a făcut ce știa să facă mai bine iar capul fostului voievod a fost despărțit de trup, în urletele de revoltă ale mulțimii. Dintr-o viață zbuciumată, Nicoară Potcoavă a trecut direct în legendă!


Share on Google Plus

About Omae Bazooka

Magazin Cultural Ştiinţific

Magazin Cultural Ştiinţific