Având o statură de peste 2,4 metri, românul Gogea Mitu a fost un boxer cum nu prea ți-e dat să vezi, nici în România, nici peste hotare. Gingantul ringurilor de box a fost numit, în perioada interbelică, „Goliat al României”, după numele uriașului bliblic. Mai înainte de a intra în lumea boxului, cu ajutorul antrenorului Umberto Lancia, Gogea Mitu a lucrat la un mare circ, având astfel posibilitatea de a călători prin Europa. La circ, una dintre reprezentațiile care-i uimeau pe spectatori era îndoirea unor bare masive de fier.
Gigantul s-a născut în comuna Mârșani, în județul Dolj, în anul 1914. Există, la unii, prejudecata că oamenii foarte voinici și puternici la trup n-ar avea o minte foarte ascuțită. Pe aceeași linie, una dintre legendele care descriau faptele viteazului Novac (un Hercule al strămoșilor noștri) spunea că uriașul capabil să poarte pe brațe o piatră de moară era „mare la stat, dar mic la sfat”.
Ei bine, lui Gogea Mitu nu-i lipsea voinicia, dar nici istețimea. Astfel, a învățat să scrie și să citească singur, de la o vârstă fragedă. A urmat și cursurile învățământului primar, dar la un moment dat, pe la vreo 10-11 ani… nu mai încăpea în bancă.
La 17 ani era angajatul unui cunoscut circ. Puțin mai târziu, antrenorul Umberto Lancia i-a remarcat calitățile și s-a oferit să-l susțină. Chiar fără antrenament, gigantul oltean era capabil să se lupte simultan cu mai mulți oameni. După terminarea școlii de box, Gogea Mitu, uriașul de peste 185 de kilograme, a primit supranumele de „Gogea the Myth”, reușind să-și invingă aproape toți adversarii.
A obținut mai multe victorii prin knock-out. Campionul României la categoria grea a fost printre primii care au făcut cunoștință cu pumnii săi, mari cât bolovanii. Ca pugilist, se bucura de o imensă apreciere din partea americanilor, care abia așteptau să intre în ring. Ar fi putut ajunge printre cei mai mari boxeri ai vremii (ca palmares, fiindcă în privința dimensiunilor era deja), dacă destinul nu i-ar fi stat în contră.
Viața sa s-a încheiat în 1936, pe când avea doar 22 de ani iar, oficial, cauza morții a fost tuberculoza. E o afecțiune care făcea ravagii pe vremuri, dar e cam greu de crezut că tânărul n-ar fi putut beneficia de cele mai bune tratamente existente, fiind de presupus că, având deja câteva meciuri câștigate la cea vârstă, nu ducea lipsă de mijloace financiare. Se povestește că a trimis acasă bani cu sacul, după meciurile câștigate la Paris.
Una dintre nepoatele sale și-l amintea ca fiind un om inteligent, înzestrat cu simțul umorului, dar care vădea o deosebită maturitate în gândire. Cu privire la cauza sfârșitului său timpuriu, se pretinde că, întorcându-se cu trenul de la Paris și fiindu-i foarte cald, a zăbovit prea mult în fața ferestrei larg deschise iar aerul rece l-a îmbolnăvit. Viața gigantului s-a încheiat într-unul dintre spitalele bucureștene, după unii la „Filantropia”. Printre ultimii cunoscuți care l-au văzut în viață s-a numărat managerul său, care i-a recomandat să se menajeze, pentru a se putea reface.
Când rudele sale au ajuns la spital, uriașul n-a mai fost găsit în salon. Trupul său lipsit de viață era deja la subsol, îmbălsămat și fără să i se fi efectuat autopsia. Familiei i s-au furnizat unele explicații, însă nu toți au fost convinși că sfârșitul său a fost consecința bolii de plămâni.
A existat bănuiala unei otrăviri sau chiar a efectuării unei injecții „greșite” în mod intenționat. În opinia unor rude, gigantul din Mârșani era văzut deja ca o mare amenințare în lumea sportului cu mănuși, implicit o amenințare pentru profiturile unor „investitori în sport”. Nici sportul nu-i un domeniu tocmai ferit de mafioți, dar de la bănuieli la adevăr poate fi un drum lung…
Gogea Mitu a fost unul dintre rarii reprezentanți, în modernitate, ai giganților din vechime, din legende. În prezent poate că nu mai sunt români care să-l fi cunoscut în viață pe uriașul pugilist. Dar, noi cei de azi, nu trebuie să îngăduim să se aștearnă colbul peste amintirea sa.