Cuptoarele dacice de la Medieşul Aurit. Cel mai important sit de cercetare al dacilor liberi


Cuptoarele dacice de la Medieşul Aurit au fost descoperite în 1964, dar nu au primit importanţă până în 2010. Acum şantierul se redeschide pentru a dezgropa toate cele 200 de cuptoare de ars lutul care au fost identificate în zonă. 

Zona comunei Medieşul Aurit, aflată la 20 de kilometri distanţă de municipiul Satu Mare se dovedeşte a fi, în urma săpăturilor arheologice, un punct de interes major pentru istorici şi arheologici.

 Se pare că această zonă a fost cândva un centru al dacilor liberi, care au desfăşurat o activitate intensă. 

Primele legături cu trecutul îndepărtat s-au creat în 1964, atunci când nişte ţărani care îşi arau pământul au dat cu plugul peste nişte cuptoare dacice de ars lutul. Atenţia le-a fost atrasă de bucăţile de lut ars pe care le scoteau din pământ. La acea vreme nu s-a dat o importanţă prea mare acestui lucru, istoricii de atunci neputând să îşi dea seama de potenţialul zonei.  Astfel zona a rămas neexploatată.



 În 2010, oficialii Muzeului Judeţean Satu Mare şi-au îndreptat din nou atenţia către acel sit arheologic părăsit cândva, înţelegând despre ce e vorba. Au fost descoperite atunci 10 cuptoare dacice de ars lutul, iar la o scanare cu unde elecromagnetice s-a descoperit faptul că întreaga zonă ar fi fost dedicată acestei activităţi, pe o rază de câţiva kilometrii fiind peste 200 de astfel de cuptoare îngropate.

 Primele cuptoare au fost descoperite în 1964, dar nu li s-a acordat importanţă 

 Lucrările au început îndată, astfel că în 2014 a fost inaugurat Parcul Arheologic de la Medieşul Aurit, parc care pune în evidenţă cuptoarele şi care scoate la lumină o parte din istoria dacilor liberi care au locuit în zona de nord a ţării.

 În urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia că Medieşul Aurit sau Şuculeu a fost cel mai mare centru de produs ceramică din Europa, aflat în afara vechiului Imperiului Roman.  După un an în care activitatea a fost sistată din lipsă de fonduri, dar şi pentru a reglementa situaţia juridică a terenurilor pe care se află îngropate restul de cuptoare dacice, săpăturile au fost reluate. 

Pe şantierul condus de şeful secţie de arheologie,Robert Gindele se munceşte de câteva zile. „Avem plăcerea să anunţăm că după un an de pauză am reluat săpăturile arheologice la cuptoarele dacice de la Medieşul Aurit. În prezent sunt un vârf de lance a ceea ce înseamnă cercetarea dacilor liberi din România, pentru că acesta este singurul şantier sistematic din ţară care vizează această perioadă. În afară de asta, la Medieşul Aurit se află cele mai mare centru de produs ceramică din toată Europa aflat în afara Imperiului Roman. Avem sub pământ peste 200 de cuptoare de ceramică care aşteaptă hârleţul nostru pentru a fi dezvelite. Dorim pe viitor să extindem rezervaţia şi să facem un parc arheologic foarte puternic şi impozant pentru turişti. ”, a declarat Robert Gindele. 

În 2014 cuptoarele au fost prezentate publicului larg în cadrul unui Parc Arheologic .Zona are un potenţial turisc mare dat fiind faptul că la doar câţiva kilometrii distanţă, într-o localitate aparţinând comunei Medieşul Aurit au fost descoperite cuptoare cu ajutorul cărora se prelucra fierul, astfel se poate croi o întreagă poveste istorică în jurul acelei zone.

adevarul.ro