La noi, poporul vorbește despre ,,blestemul comorilor jurate”. Pe alte meleaguri auzim despre ,,blestemul faraonilor” ori despre tragediile fără număr petrecute în jurul misterioaselor tezaure ale incașilor. Asta ca să nu mai amintim și comorile piraților, ascunse, veacuri la rând, prin cele mai ascunse cotloane ale lumii.
Jaful la care se dedau braconierii de vestigii istorice care-și fac de cap prin cetățile din Munții Orăștiei, au readus în atenția publicului un mister milenar: ,,Kosonii”, singurele monede din aur emise pe vremea dacilor. Istoricii afirmă că această monedă nu a circulat niciodată, cu adevărat. Dar, în ciuda acestui fapt, de-a lungul vremii, cantități impresionante de Kosoni au ieșit la lumina zilei. Ce rost a avut această stranie monedă? Ce semnificație a avut ea pentru daci? Și, mai ales, ce s-a întâmplat cu aurul dacilor?
Războiul care a scos Roma din faliment
Roma - anul Domnului 106 : la capătul a două războaie cumplite, Regatul Dacilor, a fost nevoit să-și plece, definitiv, fruntea în fața Romei imperiale. Căzută în mâna invadatorilor, cetatea-capitală Sarmisegetiuza a fost trecută prin foc și sabie. Până aici nimic surprinzător: aceasta era soarta cetăților înfrânte, mai ales a celor cucerite după o dârză rezistență. Dar, bineînțeles că nu pentru asta venise în Dacia însuși Marcus Ulpius Nerva Traianus Imperator. Pentru Roma care, de ani buni traversa o cumplită financiară, cucerirea Daciei a însemnat salvarea de la un faliment care ar fi putut arunca în aer întregul imperiu.
Astfel că, dincolo de un relativ interes ,,geo-politic”, miza reală a celor două războaie au fost aurul și argintul adunate, de secole, în visteria statului dac. Bogății imense la care Roma nu ar fi ajuns dacă Bicilis (căruia unii îi acordă rangul de general) nu ar fi trădat, arătându-le cuceritorilor unul dintre locurile în care Decebal își ascunsese o parte din imensul lui tezaur. Iar prada pe care au pus mâna cuceritorii a fost cu adevărat imensă. Dio Casius afirmă că romanii au scos din Dacia, circa 165,5 tone de aur și 331 de tone de argint. Iar acestea au fost doar o parte a tezaurului. Ioannes Lydus vorbește despre ,,un număr de vase și cupe care desfid orice evaluare”. Calculat la prețul de astăzi al metalelor prețioase, tezaurul capturat de romani ar valora circa 40 de miliarde de dolari. Cronicarii antici enumeră printre trofeele de prestigiu și cornul de zimbru ferecat în aur, obiect personal al lui Decebal, pe care Traian l-a considerat atât de important încât l-a depus în templul lui Jupiter Karrios. După cum spuneam, înainte de cucerirea Daciei, Roma se aflase în pragul unui colaps financiar.
Vechii autori afirmă că dezastrul economic era atât de mare încât se instituise o comisie care urma să aplice mari reduceri ale cheltuielilor publice. Iar asta ar fi însemnat o lovitură extrem de gravă pe care ar fi primit-o orgolioasa ,,Cetate Eternă”. Cât de mare a fost prada jefuită din Dacia? A fost imensă! Practic, datorită ei, Roma a scăpat de faliment. În anul 106, în tot Imperiul Roman nu s-au mai plătit nici un fel de impozite. Mai mult decât atât, fiecare cap de familie a primit de la stat câte 650 de dinari. În acel an, la Roma sărbătorile publice au durat 123 de zile, ,,pigmentate” cu lupte spectaculoase la care au participat circa 10.000 de gladiatori și peste 11.000 de fiare aduse din toate colțurile lumii. Săracii au primit bani, haine și alimente. Iar zestrea edilitară a întregului Imperiu a fost îmbogățită cu teatre, fortificații și apeducte.
Lacomul cardinal Martinuzzi
În marea lor majoritate, izvoarele antice vorbesc despre vase și cupe din metal prețios. Dar nu spun mai nimic despre monezi din aur. Acestea nu vor începe să iasă la iveală decât la circa un mileniu și jumătate de la cucerirea Daciei. Semn clar că romanii nu au capturat decât o parte din imensul tezaur al dacilor. Scrierile antice afirmă spre sfârșitul celui de al doilea război, Decebal ar fi ordonat devierea râului Sargeția, cel numit, Strei, iar în albia astfel secată a construit o incintă boltită, în care a ascuns, în mare secret, o parte a tezaurului dacic. Secretul a fost atât de bine păstrat încât aurul a ieșit la iveală mult mai târziu.
În anul 1541 niște pescari ajunși cu bărcile lor pe râul Strei, au găsit, ascunsă în malul apei o tainiță zidită, în care se aflau circa 40.000 de ,,galbeni vechi”, plus multe blocuri de aur masiv, neprelucrat. În zilele următoare, oamenii aceia au încercat să vândă o mică parte din comoara găsită, dar… ghinion: au atras atenția oamenilor de încredere ai cardinalului Gheorg Martinuzzi, guvernatorul Transilvaniei. Astfe, în scurt timp, asupra lor s-a abătut ,,blestemul comorilor”. Ghinioniștii ,,norocoși” au fost arestați și schingiuiți până au dezvăluit locul în care ascunseseră aurul găsit pe Strei. După doar câteva zile, ei au murit în urma torturilor la care i-au supus călăii cardinalului. Apoi, în lunile care au urmat, averea lui Martinuzzi a crescut nefiresc de rapid, iar el a început să arunce cu aur în stânga și în dreapta. Dar nici măcar Martinuzzi, cât era el de cardinal, nu s-a bucurat prea mult de aurul dacilor: în 1551, a murit, asasinat în castelul său de la Vințu de Jos. Istoricii spun că a fost ucis de generalul Castaldo, din ordinul împăratului Ferdinand de Habsburg.
Cu siguranță că scopul crimei a fost jaful: din cele câteva zeci de mii de ,,galbeni” pe care îi avusese, cândva, Martinuzzi, în castelul din Vințu nu s-au mai găsit decât vreo două mii. De altfel, atunci, în sec. XVI s-a vorbit pentru prima dată despre Kosoni. Cronicarii afirmă că o altă comoară s-a aflat, la un moment dat, în visteria voievodului Petru Rareș, despre care cronicarii spun că ar fi avut câteva butoaie cu monede vechi, din aur. Peste alte câteva sute de ani, în 1716, clujeanul Pavel Varga, și el îmbogățit brusc, a lăsat un testament în care vorbea despre o imensă comoară pe care ar fi găsit-o și din care nu a luat decât o foarte mică parte. Fără a menționa locul în care se afla comoara, el a spus că aurul ei i-ar fi putut îmbogăți pe toți locuitorii din Transilvania. Iar în anul 1804, un preot din Vâlcele ar fi găsit, ascunse la rădăcina unui fag bătrân, patru sute de monede din aur tip ,,Koson”. În vara aceluiași an, în zonă s-au mai găsit, în două locuri diferite, încă 35, respectiv 987 de monede de același tip.
Banii antichității
În primul secol al erei noastre, banii ca mijlocitor al tranzacțiilor comerciale, aveau deja, șapte secole de istorie. Primele monede propriuzise au apărut în jurul anilor 640-630 î.Chr emise în efemerul Imperiu Lydian, din vestul Asiei Mici. Pe teritoriul țării noastre primele monezi au apărut pe țărmul Mării Negre, emise în jurul anilor 450 î.Chr. în colonia grecească Histria. Inițial, diversele provincii din Dacia foloseau, în relațiile lor comerciale, extinse la o scară din ce în ce mare, monedele din argint emise de regii macedoneni Filip al II-lea ( 359-336 î.Chr) și Alexandru cel Mare (336-323î.Chr).
Este vorba despre ,,Stateri” confecționați fie din aur fie din argint și ,,Tetradrahme”, confecționate doar din argint. Staterii din argint din vremea regelui Filip aveau pe o față Capul lui Zeus, iar pe cealaltă un călăreț în galop. Acestea au fost monedele preferate de către daci. Apoi, prin secolul al II-lea î.Chr., în Dacia au început să circule şi monedele grecesti, de tipul Tetradrahmelor de Thasos, emise pe insula cu același nume. Cam în aceeași perioaă, dacii au început să-și bată propria monedă, inspirată după Tetradrahmele ,,Filipice”, model care a fost preluat, cu variații locale, specifice diverselor triburi. Centre monetare ale unor confederații de triburi dacice au existat în Banat, Oltenia, Podișul central al Moldovei și cea din nord-vestul Daciei. În cazul acestora din urmă se pot identifica și anumite influențe celtice. Dar, indiferent de epocă, dacii au emis doar monede din argint, niciodată din aur. Cu o singură excepție: Kosonii.
O cumetrie diplomatică
Unii istorici, leagă numele Kosonilor de cel al unui rege Koson, pe care îl socotesc identic cu regele Cotiso, menționat în scrierile antice. Identitate bazată pe o variantă a textului ,,Augustus LXIII”, în care Suetoniu spune ,,Cosoni Getarum regi”, așadar ,,Coson regele geților”. Dar cine este acest Coson? Istoricii susțin că a fost unul dintre conspiratorii care au participat la asasinarea lui Burebista. Ulterior, el a fost, pentru o vreme, chiar rege al Daciei. Conform unor izvoare istorice Coson s-ar fi implicat și în politica la nivel înalt, inclusiv într-o serie de evenimente care au marcat istoria Romei, în calitatea ei de superputere politică și militară a vremii. O asemenea performață în politica externă se va mai repeta abia peste 1500 de ani când, după moartea lui Baiazid, marele voievod Mircea cel Bătrân a reușit să îl urce pe tronul Sublimei Porți pe protejatul său, efemerul sultan Musa (Mustafa) Celebi. Cum și-a jucat Coson ,,cartea” geo-politică? Cu dibăcie și mult curaj. Mai întâi s-a implicat în conflictul dintre Brutus și Triumvirii Octavian, Marcus Antonius și Marcus Aemilius, conflict în care el l-a sprijinit pe Brutus. Din păcate a ales prost: în anul 42 î.Chr a avut loc bătălia de la Philippi în care Brutus a fost înfrânt, iar ca să nu cadă viu în mâinile dușmanilor lui, s-a sinucis. Dar, complicate sunt căile politicii internaționale.
Ulterior, Coson s-a implicat și în conflictul dintre Marcus Antonius și Octavianus -viitorul împărat Augustus, ca aliat al acestuia din urmă. Iar de astă dată el a ales bine. Suetoniu afirmă că, la un moment dat, Octavianus i-a făgăduit-o lui Coson pe fiica sa Iulia, urmând ca el însuși să se căsătorească cu fiica regelui dac. Anumite tradiții, neconfirmate oficial, spun că, atunci, făurarii daci ar fi ,,bătut” circa cinci sute de mii de monezi de tip Koson, care aveau să fie zestrea pe care fiica lui Coson ar fi urmat să o ducă cu ea la Roma. Până la urmă, cele două căsătorii n-au mai avut loc, iar sutele de mii de Kosoni au rămas în visteria Regatului Dac. Unii consideră că, în timp, acea sumă imensă de bani care nu au circulat niciodată pe piață, ar fi fost distribuită nobililor daci, sub forma unor diverse recompense, care li se cuveneau. Oricum ar fi, un lucru este cert: Kosonii sunt singurele monede din aur emise de către daci. La fel de cert este că acest tip de monedă nu a circulat niciodată în relațiile comerciale. În plus, niciodată nu s-au descoperit Kosoni în afara zonei centrale a Regatului dacic.
O ,,corcitură” monetară
Din punct de vedere numismatic, ciudații Kosoni par a fi un soi de ,,corcitură” dintre o monedă grecească și una romană. Au o greutate medie de 8,40 grame, similară cu cea a Staterului elenistic. Dar, în ceea ce privește aspectul, seamănă cu Denarii romani, care sunt, însă, confecționați, din argint. Pe una dintr fețele sale (aversul, după cum îi spun numismații) Kosonul copiază un Denar republican, emis în jurul anului 120 î.Chr: este vorba despre un vultur care, așezat pe o ghioagă, (ghioaga lui Heracles) ţine într-una dintre gheare o cunună de lauri. Pe cealaltă față (revers) apare imaginea unui demnitar roman, îmbrăcat în togă și încadrat de alte două personaje, tot în togă, care poartă niște mănunchiuri pe umăr. Istoricii afirmă că ar fi vorba despre un magistrat roman însoţit de lictori, care sunt slujitorii lui, şi care poartăun mănunchi de nuiele şi o secure cu două tăişuri, semn al autorității magistratului, care avea dreptul de a condamna la pedeapsa cu bătaia ori chiar cu decapitarea.
,,Febra aurului”, care a răvășit Transilvania, secole la rând, s-a oprit, doar pentru câteva decenii, în vremea regimului comunist. Dar a reizbucnit, în forță, imediat după 1990. Dotați cu detectoare de metale, braconierii de vestigii arheologice au scos la lumină un număr din ce în ce mai mare de Kosoni care, ajunși în străinătate au alimentat piața de antichități din Occident.
Au fost atât de mulți încât, practic, au provocat un soi mai aparte de inflație: dacă la începutul anilor 90 Kosonii erau considerați niște rarități care vindeau cu circa 800 de dolari bucata, acum prețul lor a scăzut la circa 350 de dolari. În timp s-au constituit și niște veritabile rețele infracționale, specializate pe traficul cu relicve antice. Uneori aceste rețele au fost destructurate. Dar alteori nu, cu atât mai mult cu cât se pare că unele dintre acestea ar fi beneficiat de susținerea ocultă a unor politicieni de rang înalt.
Ani la rând s-a vorbit despre Dan Iosif și Adrian Năstase, dar aceste zvonuri nu au fost confirmate niciodată în justiție. În schimb, au fost anchetați o serie de polițiști, ba chiar și câțiva muzeografi, iar unii dintre ai au și fost condamnați. Iar pentru ca situația să fie și mai complicată, pe piața de antichități au apărut și celebrele brățări dacice din aur (altă ciudățenie arheologică) care au ajuns în câteva case de licitații din Europa occidental. O parte dintre acestea au și fost recuperate pe bani grei, plătiți de statul român.