În lume există câteva construcţii asemănătoare calendarului dacic care, deşi aflate la mii de kilometri distanţă unele de altele, iar constructorii lor au aparţinut unor culturi cu totul şi cu totul diferite, prezintă similitudini de construcţie care nu pot fi doar o simplă coincidenţă.
Însă calendarul dacic de la Sarmizegetusa este unic în lume, atât prin modul în care acesta a fost construit, cât mai ales prin precizia calculelor mult superioare celor de la Stonehenge, Gobekli Tepe (Turcia), sau Arkaim (Rusia) pe care acest calendar se bazează.
Dacii erau mult mai avansaţi tehnologic decât se credea iniţial
Suntem impresionaţi de uimitoarele realizări arhitecturale ale egiptenilor, de cultura grecilor antici sau de organizarea militară unică în istorie a romanilor, însă cunoaştem atât de puţine lucruri despre strămoşii noştri, dacii. La şcoală, din cărţile de istorie, învăţăm cum dacii au ţinut piept invaziei romane, doar ca în cele din urmă sa fie cuceriţi. Şi parcă întreaga istorie a dacilor se opreşte acolo.
Civilizaţia dacică reprezintă mult mai mult decât câteva bătălii cu Imperiul Roman. De fapt, cu mai bine de 10.000 de ani de istorie, strămoşii noştri sunt una dintre cele mai vechi civilizaţii antice descoperite până în prezent.
De exemplu, foarte puţini ştiu că dacii erau astronomi desăvârşiţi; la fel ca şi celţii din nordul Angliei. La Sarmizegetusa a existat un calendar dacic, poate nu la fel de grandios şi popular ca cel de la Stonehenge, dar mult mai exact.
Pentru a putea construi un astfel de calendar, dacii trebuiau să posede ample cunoştinţe de matematică, geometrie şi astronomie. La fel ca şi vechii egipteni, dacii au studiat şi au măsurat stelele. Însă spre deosebire de constructorii piramidelor, strămoşii noştri au folosit coordonate orare, şi nu coordonate orizontale aşa cum au procedat egiptenii. Iar cetatea Sarmizegetusa (vechea capitală a Daciei) nu este cu nimic mai prejos piramidelor! Întreaga construcţie a fost concepută în aşa fel încât să ofere posibilitatea unei rezidenţe permanente. La Sarmizegetusa, arheologii au descoperit atât construcţii civile cât şi construcţii militare, drumuri, sisteme de alimentare cu apă şi sisteme complexe de drenaj. Toate acestea construite cu mult înainte de invazia romană. Deci întrebarea se pune: cine pe cine a “civilizat”?
Marii anonimi ai istoriei
Mircea Eliade i-a numit pe traci “Marii anonimi ai istoriei”, iar marele istoric grec Herodot spunea despre traci că sunt “neamul cel mai numeros după inzi.” Poate una dintre cele mai cunoscute descrieri a modului în care strămoşii noştri se raportau la ştiinţă, i-a aparţinut istoricului roman Iordannes şi datează din secolul al VI-lea. Iordannes, autor al cunoscutei lucrări “Getica” îi prezenta pe dacii conduşi de Burebista şi sfătuitorul său de încredere Deceneu ca fiind un popor foarte priceput, o civilizaţie cu profunde cunoştinţe ştiinţifice şi ale naturii. Din descrierea lui Iordannes reiese că geţii cunoşteau semnele zodiacului, mişcarea planetelor şi aveau propriul calendar. Alţi cercetători au folosit informaţiile oferite de Iordannes şi de istoricii din Antichitate pentru a susţine propriile idei legate de calendarul dacic pe care l-ar fi folosit strămoşii noştri. Rămăşiţele sanctuarelor învăluite în mister din Marea Sală de la Sarmizegetusa au contribuit şi ele la dezvoltarea unor ipoteze interesante. Hadrian Daicoviciu afirma în volumul său “Dacii”, volum publicat la Editura Ştiinţifică în 1965:
“Confirmarea cea mai strălucită a spuselor lui Iordanes despre preocupările ştiinţifice (şi în special astronomice) la daci o constituie însă marele sanctuar rotund din incinta sacră a Sarmizegetusei. Considerat multă vreme ca o enigmă, lui i s-au atribuit, ipotetic, cele mai diverse destinaţii, de la aceea de circ până la aceea de necropolă sau de altar al zeului solar. Academicianul C. Daicoviciu a făcut un mare pas înainte afirmând legătura acestui sanctuar cu calendarul. În realitate e vorba nu numai de o simplă legătură; monumentul e un adevărat sanctuar-calendar al dacilor.”
Nicolae Popa, cercetător român, şi-a dedicat mai mulţi ani din viaţă cercetării a două mari monumente antice: Stonehenge şi Marele Sanctuar de la Sarmizegetusa. Plecând de la o constatare vizuală, Nicolae Popa a identificat mai multe asemănări în planurile de construcţie a celor două monumente. Analizând fiecare element arhitectural în parte, el a constatat că din punct de vedere al aşezării, cercurile interioare ale acestora sunt aproape identice. Cercul interior de stâlpi este împărţit în două jumătăţi egale de axul care sectioneaza vatra de foc. Potcoavele, atât la Stonehenge cât şi la Sarmizegetusa prezintă un număr identic de poziţii: 21. Atât sanctuarul de la Stonehenge, cât şi Marele Sanctuar de la Sarmizegetusa (care include şi calendarul dacic) au servit la măsurarea timpului şi la îndeplinirea ritualurilor religioase.
Însă similitudinile dintre daci şi celţi nu se opresc aici. Ambele popoare aveau religii şi credinţe extrem de asemănătoare. De fapt, se crede că ambele culturi aveau un izvor comun. Druizii celor două civilizaţii nu acceptau ca poporul să ştie să scrie şi să citească deoarece se temeau că doctrina lor se va răspândi printre oamenii de rând. Din această cauza, de la daci nu a rămas nimic scris şi, foarte probabil, acesta este unul dintre principalele motive pentru care poporul dac a fost considerat un popor barbar, presupunere care s-a dovedit a fi complet eronată.
Din punct de vedere spiritual, religia dacă şi cea celtă erau foarte asemănătoare. Ambele popoare credeau cu tărie în nemurirea sufletului, lucru observat şi de către H. Hubert care a făcut o paralelă între druidismul dacic şi confreriile trace. În ambele cazuri, Marele Preot avea o importanţă deosebită, acesta reprezentând unul dintre “pilonii” pe care au fost clădite ambele civilizaţii. Mai mult decât atât, aşa cum constanta şi Origene (unul dintre fondatorii bisericii creştine), celţii au fost cei care au împrumutat elemente din religia tracă, şi nu invers.
Revenind la asemănările dintre Stonehenge şi Marele Sanctuar de la Sarmizegetusa, experţii au identificat nu mai puţin de 16 aspecte comune, dintre care cinci se remarcă ca importanţă:
Ambele monumente conţin cadrane solare orizontale având acelaşi diametru (30 m);
Existenţa rotondelor din piatră cu potcoavă la mijloc orientată solstiţial (prin axa lungă a elipsei din care face parte);
Potcoava centrală este formată din acelaşi număr de repere verticale (34) – lucru subliniat, în 1982, şi de astronomul Maurice Chatelain, cercetător NASA;
Atât Stonehenge cât şi Marele Sanctuar de la Sarmizegetusa au fost construite folosind unităţi de măsură comune. Primul pe baza unei unităţi de măsură de 7.7 m, iar al doilea pe baza unei unităţi de 1.925 m (adică 4-a parte a primei, respectiv valoarea stânjenului – unitate de măsură oficializată la români de prinţul Şerban Cantacuzino);
Existenţa a mai multor triunghiuri cu relaţii pitagoreice, a căror laturi marchează importante direcţii astronomice.
Calendarul dacic era mult mai precis
Atât sanctuarul de la Stonehenge cât şi Marele Sanctuar de la Samizegetusa conţin calendare extrem de precise. Însă între cele două construcţii există o diferenţă fundamentală: între calendarul dacic şi calendarul modern (cel calculat folosind computere performante) există o diferenţa de doar o milionime.
De fapt, experţii clasifică calendarul dacic ca fiind unul dintre cele mai exacte şi originale calendare descoperite până în prezent. Din acest punct de vedere, construcţia de la Stonehenge este o copie nereuşită, probabil datorată estompării în timp a acurateţii cunoştinţelor originale cu care au plecat celţii din spaţiul carpato-danubian.
Calendarul dacic este format din două sanctuare. Micul sanctuar rotund conţine 114 piese: 13 lespezi şi 101 stâlpi.
un stâlp este echivalentul unei zile;
o lespede este echivalentul unei săptămâni;
numărătoarea poate începe de lângă oricare lespede;
un an este format din trei rotaţii complete şi opt săptămâni;
se marchează anul scurs pe lespedea la care s-a ajuns;
se începe noul an de la stâlpul următor;
se efectuează un ciclu de 13 ani (până se marchează toate lespezile);
în acest interval anul dacic rămâne în urmă cu o zi faţă de anul tropic şi se aplică corecţia de o zi;
din cauza celor două săptămâni de şase şi şapte zile, durata anilor fluctuează dând următoarea
succesiune: 364-366-365-366-365-364-366-365-364-367 zile;
din anul dacic lipseşte primăvara, vara are 21 de săptămâni, iar toamna şi iarna au câte 13 săptămâni fiecare.
Marele sanctuar rotund este structurat pe 3 cercuri concentrice. Cercul exterior este alcătuit din 104 lespezi care formează un cerc perfect închis. Lipit de primul, al doilea cerc este format din 210 piese: 180 de stâlpi despărţiţi în 30 de grupuri de câte 6. Al treilea cerc, la o distanţă considerabilă de primele două, este format din 68 de stâlpi aranjaţi în 4 grupuri despărţiţi de lespezi în următoarea ordine: 17 stâlpi – 4 lespezi – 18 stâlpi – 3 lespezi – 16 stâlpi – 4 lespezi – 17 stâlpi – 4 lespezi.
Iată ce spuneau autorii volumului “Calendarul dacic din ansamblul de sanctuare de la Sarmisegetuza Regia”:
“Să ne orientăm atenţia la marele sanctuar circular. Cercul exterior din piatră este format din 104 piese. La prima vedere pare neobişnuit acest număr, dar dacă ne gândim că acesta reprezintă de două ori numărul 52, dintr-o dată, totul capătă sens. 52 reprezintă numărul de săptămâni dintr-un an, iar dacă vrem să vedem câte zile are anul acela, înmulţim 52 cu 7 şi avem răspunsul, 364 de zile. Aşadar, o rotaţie completă a cercului exterior de piatră din Marele Sanctuar Circular se efectua la o dată la doi ani. Atunci dacii efectuau corecţiile necesare. De ce nu după un an?
Pentru că ar fi stricat simetria anului perfect. Toate lunile egale, cu câte 28 de zile fiecare, anotimpurile egale a câte 13 săptămâni fiecare (91 zile). Măcar un an trebuia păstrată această „perfecţiune”, altfel lumea pierea în haos (asta spune multe şi despre religia lor şi despre psihologia şi mentalităţile lor). Dar de ce nu făceau corecţia după trei, patru, cinci ani sau mai mulţi? Răspunsul este simplu – dacii erau oameni simpli, cu simţ practic, înţelepţi şi extrem de inteligenţi, contrar părerii istoricilor care îi consideră barbari. Dacă treceau prea mulţi ani până să se facă corecţia, decalajul între anul tropic şi cel dacic ar fi fost prea mare.”
“Soarele de andezit“ descoperit la Sarmizegetusa, cu un diametru de 7,1 m, are în centru un disc de 1,5 m diametru. Săgeata încrustată este orientată către nord. Experţii cred că acolo se depuneau ofrandele pentru zei. “Soarele de andezit” a fost descoperit într-o “cameră” fără acoperiş ceea ce i-a determinat pe experţi să lege credinţa dacică de un puternic cult al Soarelui.
Un cult asemănător este prezent şi la Stonehenge. Cu toate acestea, sanctuarul celtic are mai puţin de-a face cu divinizaţia Soarelui şi mai mult cu îngroparea morţilor. Construcţia centrală a fost folosită ca o capelă funerară în care, între anii 2700 şi 2200 i.Hr., au fost săpate cele 56 de morminte, într-un cerc din interiorul fortificaţiei. În multe dintre aceste morminte au fost descoperite rămăşiţe umane.