Dinogetia, ceatatea dacica unde a fost ridicata prima biserică din Dobrogea


La 10 km de Galaţi, dar în judeţul Tulcea, aproape de vărsarea Siretului în Dunăre se înalţă pe dealul Bisericuţa ruinele unei străvechi fortificaţii romane. Vechea cetate cu ziduri groase de trei metri a fost construită strategic în această zonă, chiar la graniţa Imperiului Roman, între Arrubium și Noviodunum.

„Aici este un turn în formă de potcoavă. Sunt 14 turnuri de-a lungul incintei, construite la distanţe cumva egale, din 20 în 20 de metri şi permiteau mai multor apărători să se grupeze pentru a face faţă atacurilor asupra cetăţii”, spune Florin Topoleanu, arheolog Institutul de Cercetari Eco Muzeale (ICEM) Tulcea.

Acest punct strategic controla tot malul stâng al Dunării, aproape de vărsarea Siretului şi a Prutului.



„Ceea ce vedeţi aici este fără vreo intervenţie ulterioară, deci fără restaurare sau reparaţie, este exact zidăria originală de prin secolul 4 -6 e.n. Cele mai importante edificii din interiorul cetăţii, sunt locuinţa comandantului cu toate atributele unei locuinţe romane tipice şi sediul şi comandamentul unităţilor militare care erau aici în garnizoană”, adaugă Florin Topoleanu, arheolog.

Fix în mijlocul cetăţii a fost ridicată prima biserică din Dobrogea. De la ea i s-a tras şi dealului numele - Bisericuţa.

„Revenirea autorităţii bizantine la Dinogeţia s-a manifestat prin acest monument unic în România. Este vorba despre o bisericuţă, mai mult capelă după dimensiuni. Se distinge totuşi altarul. Absidat şi interiorul în care se intră printr-un prag. Orientarea cu altarul către est este perfectă pentru normele creştinismului medieval românesc”, spune Florin Topoleanu.

Petrică Sterea este paznic la cetate de aproape 30 de ani, iar înaintea lui tatăl său a fost cel care a avut în grijă monumentul istoric. Îşi aminteşte cu nostalgie cum veneau turiştii în anii 70 cu bărcile, înainte ca lacurile din zonă să fie secate pentru agricultură în perioada comunistă.

„În perioada anilor 70 - 75 tot ce vedem agricultură era apă. Erau bărci, era o plăcere să treci cu barca, să treci cu bacul”, spune Petrica Sterea.

Şi acum mai opresc în zonă autocare, iar turiştii sunt bine primiţi de Petrică Sterea, care le poveşteşte ce ştie de o viaţă despre aceste locuri.

„70 - 80 % cred că sunt străini.Vin cu ghidul lor, dar mai mult cu ghidul meu, adică spun şi eu ce ştiu”, adaugă Petrică Sterea.

La Dinogeţia ajungeţi cu maşina din Drumul Naţional 22E. În apropiere mai puteţi vizita mânăstirea Dinogeţia, cetăţile Arrubium şi Noviodunum, dar şi Munţii Măcinului sau mirifica Deltă a Dunării.