Istoria tricolorului romanesc


Drapelul României este foarte asemănător cu cel al celui de-al doilea stat românesc, Republica Moldova. Drapele aproape identice cu al ţării noastre au statele Andorra şi Ciad, însă fără nici o legătură istorică sau de altă natură cu cel românesc.

Asemănarea cu drapelul Ciadului, care diferă de drapelul României doar prin nuanţa uşor mai deschisă a fâşiei albastre (indigo, în loc de cobalt cum o aflăm la drapelul românesc), a provocat o reacţie diversionistă a ambasdei Ciadului de la Moscova, care a înaintat oficial Organizaţiei Naţiunilor Unite un protest, în care solicita nici mai mult, nici mai puţin, ca drapelul României să nu mai fie arborat la ONU alături de cele ale celorlalte state membre ale acestei organizaţii.

Protestul a fost evident respins, motivându-se pe bună dreptate, că existenţa tricolorului albastru-galben-roşu ca drapel al României este cu mult anterioară însăşi apariţiei statului Ciad pe harta lumii, în 1959.

Într-adevăr, istoria consemnează ca aceste trei culori au reprezentat întotdeauna poporul care a trăit pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri.

Notitia Dignitarium, un document militar din arhivele imperiale romane, consemnează că stindardele de luptă ale dacilor purtau culorile roşu, galben şi albastru, care au fost preluate şi de primele legiuni dislocate în Britania şi Capadocia, în care fuseseră recrutaţi luptători geto-daci. După anul 175 e.n., stindardul dacilor s-a impus în numeroase unităţi ale armatei romane.În Pannonia cohortele romane erau formate şi din soldaţi daci intraţi în slujba Romei ele folosind însemnele militare specifice dacilor.



În a doua jumătate a sec. al IV-lea e.n, în vremea împăratului roman Flavius Iulius Constantinus, steagul cu dragon s-a impus în numeroase unităţi romane de pe cuprinsul Imperiului. Insignele legiunilor romane, a XIII-a Gemina şi a V-a Macedonica se evidenţiau şi ele prin existenţa celor trei culori, roşu, galben şi albastru. Cetatea Aquinicum de la Dunăre, viitoarea Buda Veche, a moştenit în stema sa culorile roşu, galben şi albastru, despre care cărturarul J.Neigebaur afirma că sunt "o moştenire de pe timpul Daciei Traiane".

Şi mai interesant este că aceste trei culori s-au perpetuat până în timpurile noastre pe actualul drapel al Budapestei, putând fi uşor confundat cu drapelul României moderne. După caderea Imperiului Roman de Apus, stindardul dac a fost preluat de armatele Imperiul Bizantin, până la finele secolului X.

În anul 1185, împăraţii valahi ai Imperiului româno-bulgar, Petru, Asan şi Caloian îşi conduceau oştile având flamuri care reproduceau dragonul-lup şi cele trei culori străvechi ale dacilor.

În sec.al XIII-lea, cnejii români Cândea ai Haţegului aveau pe blazon o cruce bizantină, înconjurată de tricolorul românesc. Tetraevangheliarul de la Tismana din 1404, precum şi cel de la Mănăstirea Neamţ din 1429, au chenare ornamentate cu culorile roşu, galben şi albastru. Aceste culori le aflăm şi pe diplomele emise de Mihai Viteazul şi pe lambrechinii stemelor sale.

În anul revoluţionar 1821, găsim culorile roşu, galben şi albastru pe drapelele de luptă ale oastei lui Tudor Vladimirescu, când li s-a atribuit pentru întâia dată semnificaţia : "Libertate" (albastrul cerului), "Dreptate" (galbenul ogoarelor), "Frăţie" (roşul sângelui).

În 1834, Tricolorul a devenit drapel de luptă în Ţara Românească,în timpul domnitorului Alexandru D. Ghica. Odată cu Decretul 252 din 13/25 iulie 1848, s-a dispus aşezarea culorilor steagului pe verticală, posibil sub influenţa modelului francez.

Primul domn al Principatelor Unite, Al.Ioan Cuza spunea despre tricolorul nostru: " Steagul este România. Steagul este întotdeauna trecutul, prezentul, şi viitorul ţării, întreaga istorie a României ".

Tricolorul românesc a fost simbol al libertăţii la 1848, de unitate la 1859 şi I-a însoţit pe ostaşii care au adus independenţa României la 1877. Spre el au privit cu speranţă românii în timpul luptelor pentru unitatea naţională, încununate de izbândă la 1918.