Descoperire importanta în peştera Scărişoara





Nucleele din gheaţă extrase dintr-un gheţar din Transilvania oferă informaţii importante despre modificările climatice din ultimii 10.000 de ani. Nucleele oferă informaţii despre schimbările climatice din zonă din perioada Holocenului. Cercetătorii susţin că descoperirea ar putea dezvălui cum s-a schimbat clima din regiunea Atlanticului de Nord

Formaţiunile din gheaţă şi zăcămintele de gheaţă din peştera Scărişoara sunt printre cele mai bune zone din Europa pentru cercetările ştiinţifice.  Cercetătorii din cadrul Institutului de Speologie Emil Racoviţă, Cluj-Napoca, împreună cu specialişti de la USF's School of Geoscience din Florida, Statele Unite ale Americii, au adunat numeroase informaţii despre peştera unde se află cel mai mare gheţar subteran din lume, aflat în ţara noastră. Informaţiile au fost publicate într-un studiu apărut în revista Nature.

De-a lungul ultimilor 10.000 de ani, zăpada şi ploaia s-a scurs pe pereţii peşterii, unde s-au transformat în gheaţă ce conţine chimicale şi dovezi ale schimbărilor de temperatură din iernile trecute. Cercetătorii români Bogdan Onac şi Aurel Perşoiu au prelevat mostre de gheaţă din peştera Scărişoara pentru a reconstitui schimbările climatice ale iernilor din perioada Holocen. 





Până în prezent, cercetătorii nu au reuşit să reconstruiască condiţiile schimbărilor climatice din timpul iernii. ,,Majoritatea informaţiilor paleoclimatice din această regiune se bazează pe analizarea plantelor, putând fi analizate doar schimbările din sezonul cald,'' afirmă Candace Major, de la USF's School of Geoscience din Florida, care a iniţiat cercetarea. 

Până în prezent, reconstruirea schimbărilor climatice de pe Terra s-a bazat pe fenomenele din timpul verii, fluctuaţiile bazându-se pe mostre de plante. Localizată în munţii Apuseni, regiunea din jurul peşterii are parte de precipitaţii din Oceanul Atlantic şi Mediteranean.

Datarea cu radiocarbon a indicat faptul că gheţarii au o vechime de cel puţin 10.500 de ani, fiind cei mai vechi gheţari dintr-o peşteră de pe Pământ, în afara zonelor polare. La mijlocul perioadei Holocenului, acum 7000 - 5.000 de ani, temperaturile au ajuns la un nivel maxim şi au scăzut în timpul Micii Glaciaţiuni, în urmă cu 150 de ani.

*

Peștera Scărișoara sau Ghețarul de la Scărișoara adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România. De aici îi vine și numele de „ghețar” iar „Scărișoara” provine de la comuna Scărișoara situată 16 km mai jos, de care aparținea administrativ în vremea când a fost numită astfel. Acum aparține comunei Gârda de Sus, județul Alba.

Drumul spre peșteră pornește din comuna Gârda de Sus, situată pe valea Arieșului Mare la 32 km amonte de Câmpeni (pe DN75). Din centrul comunei se desprinde drumul carosabil de pe Gârda Seacă pe care se ajunge, după aproximativ 1 km, la gura Văii Ordâncușa. De aici există trei variante. Prima este poteca turistică marcata cu cruce roșie, care mai întâi trece prin cătrumul Mununa și după un traseu de 10 km, ajunge la Peștera Scărișoara. Cea de a doua variantă este drumul asfaltat de pe valea Ordâncușei, de 23 km. care duce până în cătunul Ghețar. Ultima și cea mai nouă variantă este pe Valea Gârda Seacă. La 2 km de la gura Urdâncușei pornește un drum forestier prin Mununa până la Ghețar lung de 12 km. Peștera este localizată la 46°29′23″N 22°48′35″E

Nu se cunoaște data exactă când a fost descoperită peștera. Cea mai veche mențiune asupra peșterii este făcută de A. Szirtfi în 1847. K. F. Peters și A. Schmidl dau primele informații științifice în 1861, respectiv 1863. Al. Borza studiază repartiția florei și fenologia vegetației din pereții avenului, Emil Racoviță (1927) cercetează formațiunile de gheață iar V. Pușcariu (1934) face o prezentare științifică și turistică. "Rezervațile" Ghețarului sunt explorate de-abia în 1947 de Maxim Pop și Mihai Șerban. După o stagnare de 15 ani, studiul Ghețarului Scărișoara este reluat în 1965 de Iosif Viehmann, Gh. Racoviță, M. Șerban, T. Rusu și V. Crăciun.