Secretele calendarului dacic. Ce legături existau între templele din Sarmizegetusa Regia şi felul în care strămoşii noştri calculau trecerea timpului


Vechile temple din Sarmizegetusa Regia şi altarele celorlalte cetăţi dacice din Munţii Orăştiei au dat naştere unei serii nemărginite de ipoteze şi interpretări. Unii istorici au atribuit sanctuarelor antice rolul de calendare, iar teoriile asupra modului în care strămoşii noştri măsurau trecerea timpului sunt numeroase.

 Cea mai cunoscută relatare despre modul în care dacii se raportau la ştiinţă i-a aparţinut istoricului roman Iordannes şi datează din secolul VI. Autorul lucrării „Getica” îi prezintă pe dacii din vremea regelui Burebista şi al sfătuitorului său Deceneu ca fiind oameni instruiţi şi buni cunoscători ai ştiinţei şi ai naturii. 

Iordannes susţinea că geţii cunoşteau semnele zodiacului, mersul planetelor şi aveau propriul calendar.

 Deceneu i-a instruit, susţinea istoricul, în filosofie, ştiinţă, etică şi logică şi, „demostrându-le teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, le-a arătat mersul planetelor şi toate secretele astronomice şi cum creşte şi scade orbita lunii şi cu cît globul de foc al soarelui întrece măsura globului pămîntesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele trei sute şi patruzeci şi şase de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit pînă la apus spre a se apropia sau depărta de polul ceresc”, informa Iordanes, în Getica. 

Lucrarea autorului din Evul mediu timpuriu este contestată de istorici ca fiind bazată pe relatări fictive şi eronate. 

Istorisirea lui Iordannes

 Alţi cercetători au folosit însă informaţiile oferite de Iordannes şi de istoricii din Antichitate pentru a susţine propriile teorii legate de calendarul pe care l-ar fi folosit strămoşii noştri. S-au bazat în ipotezele lor şi pe rămăşiţele sanctuarelor misterioase care se află în incinta sacră a Sarmizegetusei Regia.

 „Confirmarea cea mai strălucită a spuselor lui Iordanes despre preocupările ştiinţifice (şi în special astronomice) la daci o constituie însă marele sanctuar rotund din incinta sacră a Sarmizegetusei. Considerat multă vreme ca o enigmă, lui i s-au atribuit, ipotetic, cele mai diverse destinaţii, de la aceea de circ până la aceea de necropolă sau de altar al zeului solar. 

Academicianul C. Daicoviciu a făcut un mare pas înainte afirmând legătura acestui sanctuar cu calendarul. În realitate e vorba nu numai de o simplă legătură; monumentul e un adevărat sanctuar-calendar al dacilor”, afirma Hadrian Daicoviciu, în volumul „Dacii” (1965, Editura Ştiinţifică). 

Un stâlp din Sarmizegetusa însemna o zi

 Vechiul sanctuar compus din trei cercuri concentrice (unul din blocuri de andezit, unul din stâlpi de andezit şi unul din stâlpi groşi din lemn), care aveau în centru o construcţie din stâlpi groşi din lemn, în forma unei potcoave, ar fi folosit la numărarea zilelor din an şi la calcule astronomice, susţin unii istorici. Cei care au susţinut ipoteza sanctuarului – calendar precizau că un stâlp însemna o zi. 

„Numărul blocurilor de andezit care alcătuiesc cercul exterior este de 104. Strâns lipite unul de altul şi uşor arcuite, ele formează un cerc perfect închis. Cercul al doilea consta din două feluri de stâlpi: unii mai înguşti şi mai înalţi, ceilalţi mai laţi şi mai scunzi. Toţi stâlpii sunt paralelipipedici. Şi stâlpii formează, deci, un cerc practic continuu, fără nici o întrerupere mai largă care ar putea reprezenta o intrare. În total, sunt 180 de stâlpi înguşti, şi 30 de stâlpi laţi. Dar nu atât numărul stâlpilor, cât gruparea lor e importantă şi semnificativă: invariabil, după 6 stâlpi înalţi şi înguşti urmează un al şaptelea, scund şi lat. Acest grup de 6+1 stâlpi se repetă de 30 de ori. Îngrăditura centrală, în formă de potcoavă, a sanctuarului numără 34 de stâlpi de lemn, la fel cu cei ai cercului, dar mai puţin înalţi”, informa istoricul.

 Calendarul cu 360 de zile



 “Admiţând că numai stâlpii subţiri reprezintă zile calendaristice, sanctuarul mare rotund cuprinde 180 de zile, repartizate în 30 de grupuri de câte 6. Să facem acum încă un pas înainte, afirmând că numărul de 180 de zile ne duce la concluzia existenţei unui calendar în care anul era de 360 de zile”, explica istoricul Hadrian Daicoviciu. Potrivit acestuia, faptul că pe circumferinţa sanctuarului nu sunt plasaţi 360 de stâlpi-zile, ci numai jumătate din acest număr, nu este o piedică în calea acceptării ipotezei despre anul dacic de 360 de zile, deoarece sanctuarul rotund are un rol simbolic, de cult, şi nu un rol practic de calendar uzual aflat la îndemâna tuturor. 

“Ideea existenţei la daci a unui an calendaristic de 360 de zile nu are nimic surprinzător sau neverosimil, ţinând seama de drumul parcurs în domeniul astronomiei şi al calendarului de multe alte popoare din antichitate, ea apare, dimpotrivă, ca foarte posibilă şi chiar firească”, adăuga istoricul, care considera că dacii aveau un calendar original, însă cu timpul, pe măsură ce şi-au dat seama de inexactitatea lui, au fost nevoiţi să îl corecteze. Anul dacic - 47 sau 60 de săptămâni 

Ştefan Bobancu, Cornel Samoilă şi Emil Poenaru au publicat, în 1980, un volum dedicat calendarului dacilor. 

Lucrarea “Calendarul de la Sarmizegetusa Regia” a apărul la Editura Academiei Republicii Socialiste Române şi susţine, printre altele, ipoteza că dacii aveau un sistem calendaristic complex.

 “Acest sistem era structurat pe baza ciclului de 13 ani. Anii dintr-un ciclu erau de patru tipuri, ca valoare în zile de 364, 365, 366 şi 367, care aveau o succesiune fixă. Un an din calendarul civil dacic avea 47 de săptămâni. Săptămânile erau de trei tipuri, de şase, şapte şi opt zile. Un an din calendarul ritualic dacic avea 60 de săptămâni, toate având câte şase zile, iar fiecare an se corecta la sfârşit, cu ajutorul unei structuri anume construite, cu 4,5, 6 sau 7 zile, pentru a se alinia calendarului civil. Sistemul calendaristic dacic (atât civil, cât şi ritualic) avea proprietatea remarcabilă de a situa prima zi a Anului Nou, de fiecare dată, în prima zi a unei săptămâni”, susţineau autorii volumului editat de Academia RSR. 

Evidenţa timpului era ţinută foarte uşor, adăugau cercetătorii.

 Dacii îşi corectau calendarul o dată la doi ani 

Un alt studiu asupra calendarului dacic a fost publicat de Sebastian Vârtosu şi Anişoara Munteanu, în 2013, şi a fost bazat pe cercetarea ansamblului de sanctuare din Sarmizegetusa Regia. Cei doi cercetători stabileau că un an dacic conţine 52 săptămâni, ceea ce înseamnă 364 zile (52x7=364 sau 13 luni egale a câte 28 zile fiecare 13x28=364). 

“Să ne orientăm atenţia la marele sanctuar circular. Cercul exterior din piatră este format din 104 piese. La prima vedere pare neobişnuit acest număr, dar dacă ne gândim că acesta reprezintă de două ori numărul 52, dintr-o dată, totul capătă sens. 52 reprezintă numărul de săptămâni dintr-un an, iar dacă vrem să vedem câte zile are anul acela, înmulţim 52 cu 7 şi avem răspunsul, 364 de zile. Aşadar, o rotaţie completă a cercului exterior de piatră din Marele Sanctuar Circular se efectua la o dată la doi ani. Atunci dacii efectuau corecţiile necesare. 

De ce nu după un an? Pentru că ar fi stricat simetria anului perfect. 

Toate lunile egale, cu câte 28 de zile fiecare, anotimpurile egale a câte 13 săptămâni fiecare (91 zile). Măcar un an trebuia păstrată această „perfecţiune”, altfel lumea pierea în haos (asta spune multe şi despre religia lor şi despre psihologia şi mentalităţile lor). Dar de ce nu făceau corecţia după trei, patru, cinci ani sau mai mulţi?

 Răspunsul este simplu - dacii erau oameni simpli, cu simţ practic, înţelepţi şi extrem de inteligenţi, contrar părerii istoricilor care îi consideră barbari. .Dacă treceau prea mulţi ani până să se facă corecţia, decalajul între anul tropic şi cel dacic ar fi fost prea mare”.

adevarul.ro