Platformă unică în România unde poţi învăţa informatica de la zero


Doi tineri din Transilvania au creat wellcode.ro, o platformă unică în România de unde oricine poate învăţa informatica de la zero. 

Informaţiile sunt structurate cu ajutorul unor specialişti în Pedagogie, în aşa fel încât învăţatul să nu fie o povară. Pe lângă lecţii, există probleme şi chestionare (quizz-uri) care îi verifică pe cursanţi şi se asigură că au înţeles informaţiile. 

 „E un manual care se tot actualizează cu informaţii noi în care comunici cu ceilalţi care citesc manualul în timp real, şi manualul te şi evaluează“, aşa caracterizează Petru Trîmbiţaş wellcode.ro, proiectul său şi al Biancăi Costin. 



Cei doi se numără printre fondatorii unui alt proiect de succes din Cluj - Learnhouse, o asociaţie unde elevii de gimnaziu şi liceu din Cluj învaţă matematică şi informatică. Bianca şi Petru au fost la stagii de formare la Google şi Facebook. 

Din echipa platformei fac parte şi Tudor Cozma, din Zalău, care a obţinut bronz la Olimpiada Naţională de Informatică 2017 şi a obţinut multe premii la concursuri interjudeţene, respectiv Alex Turdean din judeţul Mureş care a luat aurul la Olimpiada Naţională la Informatică în 2017. Acesta din urmă e de loc din judeţul Mureş. Amândoi încep peste câteva zile primul an de studenţie. 



Cum funcţionează 

Cei interesaţi îşi fac cont pe site, apoi le apare prima lecţie. După ce o parcurg, cursantul o bifează drept lecţie parcursă şi apoi primeşte un chestionar/quizz prin care e verificat dacă chiar a înţeles lecţia. Dacă da, merge la următoarea lecţie. Dacă nu, o reia. Totul se desfăşoară online, în ritmul propriu al celui ce doreşte să înveţe să programeze. Lecţiile sunt însoţite de probleme, pe care după ce le rezolvă pot verifica dacă le-au făcut bine şi unde au greşit. Există şi o rubrică de comentarii la fiecare lecţie, unde cei ce au nelămuriri le pot cere şi obţine în timp real. La această secţiune există online mai tot timpul cineva dintre fondatorii platformei.
 Ideea 

Din vară s-au apucat să lucreze la wellcode.ro. „Toţi patru dorim să ajutăm sistemul de învăţământ pentru că fiecare dintre noi ne-am lovit de diverse probleme şi ne-am fi dorit să fie parcurse mai uşor“, afirmă Petru. Acesta mărturiseşte că ideea creării unei platforme în care lumea să înveţe să programeze exista dinainte de a crea LearnHouse. Au început să aibă foarte multă lume la Learnhouse. Şi şi-au dat seama că e foarte mare cererea. Au primit solicitări din judeţele Bihor şi Satu Mare, dar şi din Bucureşti, oameni pe care nu aveau cum să-i ajute. Astfel au realizat că e timpul să ia atitudine. Tinerii au adunat toată informaţia şi, cu ajutorul unor specialişti în Pedagogie au structurat-o astfel încât să poată fi învăţată şi înţeleasă de oricine.

 „Ne-am gândit că trebuie să facem cumva să-i ajutăm, că e foarte greu să încerci pe cont propriu. Şi să cauţi cursuri de programare pe Google nu ai de unde să ştii care dintre site-uri sunt bune“, afirmă Petru. 

Tinerii s-au gândit să găsească modalitatea potrivită prin care să le explice copiilor, indiferent din ce domeniu de studiu provin – real sau uman -, în aşa fel încât să înveţe şi să ajungă la un nivel bun. 

Lecţiile de informatică de pe wellcode.ro sunt gratuite, ţinta echipei fiind să îmbogăţească platforma cu cât mai mult conţinut. Mai încolo se gândesc la o taxă. Un alt avantaj al platformei, adaugă tinerii, este că fiecare elev parcurge lecţiile în ritmul său, nu în ritmul clasei, că dispare conceptul de lecţie neînţeleasă, iar elevii sunt chiar încurajaţi să se ajută între ei. 

Petru spune că intenţionează să dezvolte, pe wellcode.ro, mecanisme de recompensare pentru participanţii care-i ajută pe ceilalţi. Întrebat cum ar defini acest nou instrument, Petru a afirmat: „E un manual care se tot actualizează cu informaţii noi în care comunici cu ceilalţi care citesc manualul în timp real şi manualul te şi evaluează. Un manual al secolului 21 care e conectat la internet“.